DISTRIBUIȚI

Astazi discutăm despre tipuri de ulei și încercăm, cum putem mai bine, să expunem lucrurile pentru ca șoferii să înțeleagă care sunt diferențele și de ce este recomandat un ulei în locul celuilalt.

Uleiul va fi împărțit în două categorii mari , în funcție de componență și vâscozitate. Componeta, adică din ce este fabricat uleiul, poate fi impărțită astfel:

  • Ulei extras din țiței – fiind ușor de obținut, are un preț mai mic și nu își păstrează foarte mult timp calitățile – Aceste tipuri de ulei se numesc ulei mineral, iar pe ambalaj găsiți scris: Mineral oil, Multigrade Oil sau Premium Multigrade oil.
  • Ulei sintetic- Ulei fabricat în totalitate în laborator, doar din substanțe chimice sintetizate – este mai greu de produs, prețul este mai ridicat, dar și durata de funcționare este mai mare. Acest lucru se datorează faptului că acest tip de ulei se adaptează la o plajă mai mare de temperatură. MOTUL a produs pentru prima dată uleiul sintetic in 1971. Pe ambalaj găsiți scris: 100% Synthetic, Fully Synthetic
  • Ulei semi-sintetic-Aceste tipuri de ulei, este fabricat parțial din compuși chimici și parțial extras din titei, la această compoziție fiind adaugați și diferiți aditivi, proporțiile fiind undeva la 65% mineral și 30% sintetic, restul fiind aditivul. Aici, prețul este undeva la mijloc, dar și durata de exploatare. Acesta este un ulei semi-sintetic, iar la ambalaje găsiți scris: Semi-Synthetic, Synthetic Technology sau Part-Synthetic

Aceste tipuri de ulei, care funcționează pe o singura plajă de temperaturi se numesc single-grade. O mașină dintr-un mediu permanent călduros va avea nevoie doar de ulei pentru acea plajă de temperatură pentru a funcționa corect. Aici întalnim in general motoarele industriale, iar cu cât indicele de pe ulei este mai mic, cu atât temperatura de funcționare va fi mai mică și invers. Aproape toate mașinile folosesc uleiul multi-grade, acesta fiind testat pentru orice anotimp. De la -35 de grade, la peste 100 grade celsius.

Pe etichetă apare o denumire formată din două seturi de numere, iar temperatura de funcționare trebuie să se încadreze între cele doua plaje de temperatură. Mai jos vedeți un tabel din care puteți să deduceți temperatura de funcționare:

La începutul regimului de utilizare al uleiurilor calitatea acestora este asemănătoare dar în timp, uleiul mai ieftin își va pierde din eficiență, astfel apare uzura mai mare atunci când folosim un ulei de calitate mai joasa.

Schimbăm uleiul de motor la 15.000 km, la 30.000 km sau mai repede?

Aproape toți producătorii recomandă intervale de service care pleacă de la 15.000 și merg până la 30.000 de kilometri. Poate fi și o strategie pentru a atrage firmele care rulează flote și văd asta ca un avantaj din punct de vedere financiar. Aici, ideea este că aceleași companii înlocuiesc mașina după 120.000, adică imediat ce au ieșit din garanție. Este destul de probabil ca în acest interval să nu apară defecțiuni sau probleme la motor din cauza schimburilor de ulei la 30.000 km .

Unii ne dorim însă să rulăm mașina cu cât mai mulți km fără probleme, iar mulți proprietari aleg o perioadă de service mult mai mică, unii alegând 15.000, alții 25.000 km. Cu toții stim că 100 km parcurși în Romania nu echivalează cu 100 km parcurși în occident. Filtrul de aer se va îmbâcsi mai repede, plăcuțele de frână se vor uza mai repede, iar durata de viață a amortizoarelor se scurtează. De aceea, unii producători recomandă pentru Europa de Est o perioadă mai scurtă între service-uri.

De câte ori văd am ocazia să iau un taxi îngrijit care are peste 400.000 km la bord și intreb șoferul cât de des face revizia primesc de fiecare data ca răspuns 2 elemente care se repetă: fac revizia la maxim 10.000 km și mașina este una personală, rulata doar de el sau în familie și este direct coninteresat de starea tehnică a mașinii urmărind o întreținere foarte bună în locul asumării unor posibile reparații – și aceștia au trecut de 400.000 km, doar cu revizii.

Până la urmă e o decizie de stil, despre ce rol vrei să ai ca proprietar de mașină:

  • Rulez doar mașini în perioada de garanție și nu mă interesează viitorul mașinii după ce iese din garanție
  • Iau mașina de nouă, cu gândul pe termen lung
  • Iau mașina uzată și o intrețin eu bine de aici încolo
  • Iau mașina uzată și plătesc reparațiile care apar fără să mă mai stresez – oricum e uzată și ceva se va strica la ea în curând fac reviziile când vreau/ când trebuie/ când pot.

Dacă ați avut o mașină care consuma ulei, sigur v-ați stresat deja prea mult ca la următoarea mașină să nu vă mai pese când faceți revizia. Fiindcă am vorbit de uleiuri, nu uitați, norma de producător trebuie respectată când cumpărați uleiul, nu achiziționați produsul fără să verificați asta.

Citiți și articolul “De ce consumă motarele ulei?”, poate cel mai comentat articol al publicației noastre.

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ