Poate ați auzit sau vi s-a explicat deja despre conceptul de discuri „ovalizate”. Unii le zic „deformate”. Alții, „ondulate”. Într-adevăr, aceste defecte apar, însă nu atât de des pe cât de mult se pune acest diagnostic.
Ovalizarea discurilor – folosim acest termen chiar dacă mai corect este termenul de „deformare” a discurilor – este un efect datorat supunerii discurilor de frână la o diferență mare de temperatură într-un timp foarte scurt, brusc. În momentul în care discurile încinse la drum (aici contează și stilul de condus) sunt supuse contactului cu apă rece (bălți pe carosabil sau jet rece la spălătorie), apare acest efect de deformare al metalului. Uneori, deformarea discurilor se poate datora și calității slabe a materialelor sau unui defect de fabricație al acestora. Important este, însă, să știm câteva aspecte prin care putem preveni apariția acestor defecte, diminuând astfel și costurile de întreținere.
Cum sesizăm apariția „discurilor ovalizate”?
Redăm mai jos câteva păreri pe care le considerăm noi reprezentative, exprimate în mediul online de către șoferi. Păstrăm pentru autenticitate formularea inițială:
- „…discurile ovalizate le sesizezi repede, când pui finuț frână, simți că frâna prinde în valuri, neconstant… ”
- „…se manifestă exact ca un volan de gaming, iți vibrează volanul în mână când discurile sunt ovalizate.”
- „să zicem.. merg cu 120-130 și pun frână, trepidează volanul, sau când merg cu 20-30 și frânez ușor face așa cum ar fi goluri de aer, se bălăngane, gen ba ține ba nu ține.”
Dar atenție, diagnosticul poate fi greșit…
Foarte multă lume ajunge să schimbe discurile fără să fie necesar sau fără să rezolve cauza, astfel încât discurile noi se deformează din nou foarte repede. Cele mai comune cauze care produc efecte similare din categoria „tremură volanul la frânare” sunt:
- roți neechilibrate (anvelope sau jante defecte, mizerie, plumbi dezlipiți)
- jocuri în articulațiile suspensiei față (bieletele de direcție, în mod special)
- frâne neuniforme, dacă nu s-au schimbat in pereche, de exemplu, plăcuțele (încă există cazuri) sau nu s-a aerisit instalația și mai rămâne câte un etrier blocat
- scârțâitul sau huruitul în mers fară să pui frână nu este cauzat de discuri ovalizate; pot fi plăcuțe uzate și/sau un piston de etrier blocat.
- nu s-au curățat butucii la montajul discurilor
- după perioade mai lungi de staționare a automobilului, pot aparea zgomote și trepidații la franare, dar, de regulă, acestea încetează după câteva frânări succesive sau parcurgerea unei distanțe de 40-50 km folosind frânele normal.
- în cazuri rare, un șasiu fisurat sau deformat mai poate produce trepidații la franare.
Din categoria „știați că?…” menționăm și un aspect de care puțină lume știe. Cu riscul de a intra „la avansați” cu acest aspect (nu ne dorim asta), vrem să vi-l prezentăm, pentru ca ni se pare important de știut:
O sursă de vibrație în timpul frânării mai este și depunerea unui material rezidual provenit de pe plăcuțe pe discuri, denumit cementită – o carbură de fier, compusă din 3 atomi de fier și unul de carbon. Acest material se formează în timpul frânării, prin uzura plăcuțelor la temperaturi înalte, și se „lipește” pe discuri. Mai mult, este un material dur, abraziv și slab conducător de căldură. În timp, acest material se depozitează și duce, în final, la deteriorarea discurilor. Este un fenomen relativ inevitabil dar, totuși, poate fi prevenit sau întârziat:
- Există o procedură de rodare a discurilor noi – găsiți detalii deocamdată cu o căutare pe internet despre ce presupune: câteva sprinturi și frânări, urmate de răcirea la temperatura externă a discurilor – vom scrie probabil un articol dedicat, pentru că nu știm să fie făcută procedura asta de către mecanici în proba de drum în service-urile noastre – dar poate ne spuneți și voi părerea.
- Apoi, nu lăsați niciodată piciorul pe pedala de frână când staționați, după ce ați folosit frânele intensiv. Zice un coleg „Nu mai ține piciorul pe frână la semafor :)”, dar are sens. Ideea este ca discurile să apuce să se răcească înainte ca plăcuțele să rămână blocate strâns pe acestea.

Sperăm că v-au fost utile informațiile. Pentru cei care n-au citit articolul despre zgomotele apărute la frânare, îl găsiți aici. Mai mult, în cadrul articolului puteți vota brandul de elemente de frânare de care sunteți mulțumiți și puteți vedea și rezultatele!
În concluzie, recomandarea noastră este să nu schimbăm discurile înainte să ne asigurăm că nu avem probleme la roți sau la sistemul de direcție. Apoi, nu cred că iși dorește nimeni să schimbe discurile cât mai des, deci să prevenim uzura lor prematură prin stilul de condus și întreținerea corectă a mașinii!