S-a dus pompa de apă la motor?
„Nu mai băgă maşina căldura dintr-o dată. Sigur s-a dus pompa de apă la motor” – este problema cu care vin unii șoferi în service. Desigur ştiau că la schimbarea distribuţiei nu au schimbat şi pompa de apă pentru o economie de 250 de lei şi acum o înlocuiesc obligat-forţat.
De obicei pompa de apă se schimbă la intervale, odată cu înlocuirea curelelor de distribuţie. Mai sunt cazuri când se duce înainte, dar aici intervin şi alţi factori. Dacă s-a dus pompa de apă, trebuie să tractezi maşina, trebuie demontata din nou distribuţia, schimbată pompa apoi manopera plătită de două ori!!!!!!!!
Rolul pompei de apă şi când se schimbă
Rolul pompei este de a circula lichidul de răcire a motorului pentru a regla temperatura corectă de funcţionare (a răci motorul). Principiul este simplu, mişcarea de rotaţie imprimată pe un disc cu paleţi poziţionaţi oblic împinge lichidul de răcire în motor şi în tot ansamblul de răcire. În varianta clasică, pompa de apă este acţionată de mişcarea arborelui cotit.
Pompă de apă a fost proiectată să funcţioneze şi să reziste atâta timp cât este durata de viaţă a distribuţiei mașinii. Dacă maşina ta are schimbul curelei la 60.000 sau la 90.000 km atunci în acest interval trebuie schimbată şi pompa de apă odată cu cureaua de distribuţie, rolele întinzătoare, rolele de ghidaj sau cureaua de accesorii.
Tipuri de pompe de apă şi montaj
În general pompa de apă acţionată mecanic este montată în partea de mijloc – jos a motorului. Mişcarea pompei este dată de cureaua de distribuţie sau de cureaua de accesorii pentru maşinile care au distribuţie pe lanţ.
Pentru maşinile cu Start/Stop sau cele Hybrid pompa de apa poate fi doar electrică. Mai găsim pe lângă pompa mecanică încă una de mici dimensiuni tot acţionată electric care atunci cand motorul este oprit, răcirea să fie asigurată în continuare. Aceasta este poziţionată la unele maşini în apropierea vasului de expansiune. Pentru maşinile electrice pompa de apă este doar acţionată electric pentru a putea controla mai bine temperatura pachetului de baterii şi a motorului.
Ce elemente cedează la pompa de apă?
La fel ca multe piese mecanice şi pompa de apă tinde să se uzeze. Uzura se poate accentua dacă în loc de antigel este doar apă, nivelul antigelului este foarte scăzut sau există impurităţi în lichidul de răcire. Vedeţi mai jos ce se poate defecta:
- Rulmentul se poate sparge
- Rotorul sau prinderea se poate rupe
- Joc la arbore cauzat de uzură
- Infiltrare antigel pe la rulment
- Rugina sau impurităţi care distrug palele
Care sunt simptomele unei pompe defecte?
De obicei pompa da semne că urmează să cedeze când produce sunete sau mici scurgeri. Dacă observaţi orice indiciu mergeţi în primul service ca să nu rămâneţi cu maşina în drum. Alte simptome sunt:
- Creşterea rapidă a temperaturii motorului (poate fi şi termostatul blocat)
- Maşina nu mai băga căldură
- Scurgerea antigelului prin jurul pompei până la golirea instalaţiei
- Zgomot permanent sub formă de zumzet
- Vibraţia curelei de distribuţie provenit de la jocul axului
Atenţie!
Au fost cazuri în care a cedat axul pompei de apă acţionat de cureaua de distribuţie, făcând cureaua să alunece de pe axul cu came şi să caleze motorul! Nu faceţi economii unde nu merită.
Pentru a preveni defecţiunile pompei de apă este indicat să folosiţi antigel de calitate, în nici un caz doar apa distilată. Verificaţi să aveţi tot timpul un nivel adecvat al nivelului de lichid, care să se încadreze permanent între minim şi maxim. Asiguraţi-vă că nu ajung scurgeri sau alte elemente în sistemul de răcire pentru a fi permanent curat, iar asta poate fi observat cel mai uşor în vasul de expansiune.
Care sunt producătorii şi care sunt preţurile?
Cei mai importanţi producători aftermarket sunt: ContiTech (Continental), MAHLE, HELLA, Valeo, MagnetiMarelli, Gates, SKF, Bosch, HEPU. Toţi oferă produse de calitate iar preţurile pleacă de la 150 de lei şi pot urca până la 900 lei pentru o pompă de apă. Acum sunt disponibile la vânzare pachete de distribuţie care pe lângă curea, au inclus în pachet toate accesoriile care trebuiesc înlocuiesc: rolele întinzătoare, rolele de ghidaj, uleiul, filtrele şi antigel.
VOI CE PRODUCATOR AȚI ALES CÂND AȚI SCHIMBAT POMPA DE APĂ?