DISTRIBUIȚI

Ce înseamnă Automotive Aftermarket?

Am auzit poate uneori formularea aftermarket… dar foarte puțini știm ce înseamnă. Sau știm mulți, dar nu toți același lucru. Ne-am propus să încercăm să clarificăm ce înțelegem noi prin Automotive Aftermarket aici, pentru că în cadrul acestui proiect vom vorbi foarte mult despre opțiunile noastre ca utilizatori de autovehicule atunci cand alegem furnizori pentru întreținerea și servisarea mașinilor noastre. Pentru a înțelege mai bine cu ce se ocupă această piață, va trebui mai întâi să analizăm alți doi termeni: OE și OEM.picturev1_800X531_26.05.2016

OE vs. OEM vs. Aftermarket

OE (Original Equipment)
Componentele și piesele de schimb OE (Original Equipment) sunt cele folosite de către producătorii automobilului în dotarea originală a acestuia. Aceste componente provin de la furnizori autorizați și sunt, de obicei, comercializate prin intermediul reprezentanțelor sub același brand cu cel al producătorului autovehiculului (de exemplu, bujii originale BMW sau Volkswagen).

OEM (Original Equipment Manufacturer)
Piesele OEM pot proveni de la același producător care fabrică și piesele OE, însă sunt comercializate sub brandul propriu (de exemplu, bujii BOSCH sau DENSO). Aceste piese sunt în general identice, însă sunt comercializate sub coduri de produs diferite (cod OE sau cod de producator, în exemplul nostru Bosch sau Denso). In general sunt respectate aceleași standarde de calitate ale produsului ca și pentru cele OE dar exista si cazuri când proprietățile lor pot sa difere ușor, producatorul alegând să ofere game diferite pe segmente diferite de preț.

Aftermarket
Piesele și componentele aftermarket provin de la producători terți care nu furnizează deloc echipamente OE pentru producătorii de automobile. De reținut este faptul că acest lucru nu înseamnă că aceste produse sunt de o calitate inferioară, ba chiar exista excepții în care produsul Aftermarket depășește calitativ produsul OE.

Cu ce ne ocupăm noi pe www.automotive-am.com

Mai jos, vrem să prezentăm focusul nostru pe această platformă de știri – și anume clarificarea pentru utilizatorii de mașini/șoferi/administratori de parc auto sau a celor care activează în piața auto aftermarket a:

  • Brandurilor producatorilor de piese: cine ce produce, pentru ce este renumit, ce spun ei și ce se spune în piață despre brandul lor (fiabilitate, prețuri, etc.)
  • Tipuri de business, profile – pentru cei care vor să afle despre servicii disponibile în piață sau despre potențialul de a investi într-un astfel de business.
  • Noutăți, știri și articole despre branduri
  • Postări cu diverse informații utile pentru șoferi auto din zona Automotive Aftermarket.AUTOMOTIVE_AM_INFOGRAFIC_V2_25_05_16

În concluzie, urmăriți-ne site-ul! Înscrieți-vă la newsletter-ul publicației noastre și/ sau conectați-vă la canalul nostru de Facebook și veți fi mereu la curent cu cele mai noi informații din această industrie!

 

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ