Ce este omologarea pieselor E-MARK?

2595
0

În ultima perioadă tot mai multe piese auto sunt comercializate şi pe alte canale de vânzare directă către client – respectiv diferite web site-uri care nu sunt neapărat specializate pe sectorul auto. Astfel tot mai mulţi şoferi ne întreabă ce ar trebui să verifice atunci când urmează să facă o achiziţie şi dacă piesele comandate sunt omologate.

De aceea, astăzi vrem să clarificăm care sunt normele de omologare astfel de acum înainte să ştiţi după ce însemne să vă uitaţi atunci când doriţi să faceţi achiziţii pentru maşina voastră!

Care sunt elementele de identificare Europeană?

Normele e-Mark aprobate de Comisia Economică a Națiunilor Unite şi normele E-mark de directivele Uniunii Europene sunt două instituţii care reglementează această piaţă. Certificările E-mark şi e-Mark arata ca piesele, componentele, produsele, sistemul şi elementele tehnice separate ale autovehiculelor respectă cerinţele legale.

Norme europene pentru omologarea pieselor auto - mai trebuie omologate RAR

Litera E sau e împreună cu cifra ţării unde a fost omologat trebuie obligatoriu să fie încadrat într-un cerc sau un dreptunghi si sa fie inscripţionat pe produs. Ce înseamnă E2 sau e2? Litera inseamna ca piesa respectă omologările şi cifra reprezintă ţară unde a fost omologat – Franţa în acest caz. Vedeţi mai jos cifrele reprezentative pentru fiecare ţară. România are cifra 19 (E19).

E1 Germania, E2 Franţa, E3 Italia, E4 Olanda, E5 Suedia, E6 Belgia, E7 Ungaria, E8 Cehia, E9 Spania, E10 Serbia şi Muntenegru, E11 United Kingdom, E12 Austria, E13 Luxemburg, E14 Elveţia, E16 Norvegia, E17 Finlanda, E18 Danemarca, E19 România, E20 Polonia, E21 Portugalia, E22 Rusia, E23 Grecia, E24 Irlanda, E25 Croaţia, E26 Slovenia, E27 Slovacia, E28 Belarus, E29 Estonia, E31 Bosnia şi Herzegovina, E32 Letonia, E34 Bulgaria, E36 Lituania, E37 Turcia, E39 Azerbaijan, E40 Macedonia, E42 Uniunea Europeană, E43 Japonia, E45 Australia, E46 Ucraina, E47 Africa de Sud, E48 Noua Zealanda, E49 Cipru, E50 Malta, E51 Coreea de Sud, E52 Malaysia, E53 Tailanda.

Piesa care are omologarea E-mark poate fi vândută şi utilizată în orice altă ţară membră UE împreună cu ţările care acceptă acelaşi tip de marcaj. Informații suplimentare despre normele E-MARK puteți sa citiți aici: https://www.turc.com.tr/ro/belgelendirme/spesifik/e-mark-belgesi-58

Mai este necesară altă certificare de la R.A.R.?

Pe lângă omologarea E-mark sau CE în România se mai cere o certificare care este dată de Registrul Auto Roman pentru piesele care privesc siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului, eficienta energetică şi protecţie împotriva furturilor. Acesta certificare poate fi obţinută de producător, importator şi vânzători şi certificatul obținut are valabilitate limitată. Aceste certificări pot fi vizualizate pe site-ul celor de la R.A.R: https://www.rarom.ro/?page_id=940

Vom reveni cu un articol în care discutăm despre care sunt piesele care trebuie certificate de R.A.R înainte de a fi comercializate la noi în țară!

Ce piese auto nu trebuie certificate R.A.R?

Aici găsim tot felul de piese care nu ţin neapărat de siguranţa circulaţiei rutiere, cum ar fi: aripi, faruri, becuri, proiectoare, acoperire motor, grila, portiera, capota, haion, bară, capace/buşoane, volan, burduf, faruri, stopuri, geamuri, cilindri, alternator, electromotor, unităţi de control, ventilator, motor ventilator, sisteme presiune aer, mânere, macarale geam, debitmetru, cutie de viteză, carcase, set ambreiaj, arbore cotit, simering fulie, bloc motor, cămăşi piston, compresor, turbina, admisie aer, pompa vacuum, etc…

De asemenea, toate sistemele ce ţin de dotările de confort cum ar fi elementele bordului, preșuri, butoane, boxe, sistem audio, sistem aer, sistem Gps, Heads-Up display şi multe altele nu trebuie certificate R.A.R!

Ce alte norme pot sa mai apara pe produs?

În funcţie de piesa pot să mai apară alte standarde de siguranţă sau de respectare a altor norme care ţin specific de aceea piesă cum ar fi:

  • Numărul de conformitate cu standardul european de siguranţă
  • Normele CE – conform tuturor cerinţelor aplicabile la nivelul UE
  • Normele CEN – Comitetul European de Standardizare
  • AŞ, M, DOT – sunt standarde conforme pentru piaţa Americană
  • CCC – sunt standarde conforme pentru piaţa din China

Norme europene pentru omologarea pieselor auto - mai trebuie omologate RAR e-mark

Cum stiu dacă sunt omologate piesele achiziționate?

Legislaţia din România prevede ca orice piesă care este vândută în ţara noastră la utilizatorul final trebuie să fie omologată astfel încât să aibă inscripţionate elemente de identificare. Dacă piesă pe care aţi achiziţionat-o nu are inscripțiile specifice atunci este ilegală şi pentru comercializare şi pentru montare.

Ce trebuie să reţineţi este ca legea prevede ca montarea acestor piese auto sau accesorii trebuie făcute în service-uri specializate autorizate de RAR. Este posibil ca după instalare să fie nevoie şi de alte reglaje ca în cazul înlocuirii farurilor.

Pot fi amendat dacă sunt oprit de poliţie?

Au mai fost cazuri povestite pe forumuri de şoferi în care poliţistul în cauză nu cunoştea foarte bine legislaţia şi a fost aplicată o amendă. După ce a fost dovedit în instanţă ca toate normele au fost respectate amendă a fost anulată. Păstraţi în maşină documentele pe care le-aţi primit cu produsul cum ar fi acte omologare, factura achiziţie şi de la service deviz/factura montaj şi prezentaţi-le agentului de poliţie!

Concluzie!

Cu toţii ştim că în România se comercializează şi piese auto/produse fără omologare, iar vânzătorul pentru a nu intra sub nici o incidenţă, adăugă în anunţul de vânzare că produsul este „Pentru utilizare off road (în afară drumului public) ”

Din start este vorba de un produs fără omologare aşa că evitaţi astfel de oferte chiar dacă preţul e mic!
De asemenea, mai poate fi vorbă un produs FAKE sau CONTRAFĂCUT care să semene cu unul aftermarket. Verificaţi actele de provenienţa şi căutaţi pe site-ul producătorului care sunt semnele specifice astfel încât să vedeţi dacă produsul este original. Am scris un articol pe acesta tema – îl puteţi citi mai jos!
https://automotive-am.com/piese-contrafacute-metode-de-verificare/

Până la urmă tot şoferii vor fi în prima fază cei amendaţi dacă nu respectă legislaţia aşa că urmaţi paşii de mai jos dacă nu sunteţi sigur de un anumit produs!

  • Sunaţi şi întrebaţi dacă produsul este original şi este omologat sau certificat R.A.R dacă este cazul
  • Cereţi seria produsului şi verificaţi pe internet
  • Verificaţi şi pe site-ul producătorului seria
  • Când se livrează produsul uitaţi-vă după normele de omologare
  • Citiți pe cutie sau in manul – unde a fost produs
  • Cere o părere celor de la R.A.R. dacă sunteți nelămurit
  • Dacă suspectaţi că aţi fost înşelat faceţi plângere ANPC
  • Returnaţi produsul

Dacă mai aveţi întrebări vă rog să le adresaţi şi o să încercăm să vă răspunde în cadrul articolului. De asemenea, dacă aţi avut o experienţă care merită povestita, scrieţi-ne şi o vom publica în cadrul acestui articol sau în altul!

Informații suplimentare despre normele E-MARK puteți sa citiți aici: https://www.turc.com.tr/ro/belgelendirme/spesifik/e-mark-belgesi-58

Piese auto care necesita certificare RAR

Comentarii

Articolul precedent5 Motive să ai cameră de bord
Articolul următorCai putere cu rozătoare la motor?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.