Comparație – Discuri și plăcuțe frână BMW M5 vs Octavia 2

626
0

Am ajuns la această comparaţie dintr-un motiv simplu. Un accident auto în care o Skoda Octavia 2 a intrat în spatele unui BMW M5 ambele frânând în acelaşi timp. În general distanţă de frânare între maşini este destul de apropiată, dar nu şi când vine vorba despre o maşină cu sistem de frânare performant cum este un M5 de 600 de cai putere.

Culoarea la semafor s-a schimbat din Verde în Galben moment în care M5-ul a frânat și s-a oprit aproape instant iar din spate cu ABS-ul funcţionând Octavia nu a reuşit să oprească la timp. Impactul nu a fost puternic, dar a fost de ajuns cât să trebuiască schimbată toată faţa la Octavia.

Aşa că o comparaţie de diametru discuri, grosime discuri, dimensiuni plăcute, suprafaţa aderenta şi preţ ar putea fi un indicator pentru a vedea de ce s-a produs acest accident. Întâmplarea face ca recent să ajunge în atelier chiar un M5(F90) pentru înlocuirea plăcutelor de frâna, aşa că am reuşit să le fotografiem să se vadă şi mai clar diferenţele de mărime.

Discuri carbon ceramice şi plăcute BMW M5 (F90)

Discurile de pe puntea faţă şi spate sunt fabricate din două părţi fiind ventilate dar şi perforate pentru eliminarea mai eficientă a prafului generat de plăcuţele de frână dar şi pentru răcire. Fiind fabricate din carbon greutatea lor este redusă aproximativ la jumătate faţă de un disc de frână din oţel!

diferente placute frana BMW M5 vs Octavia 2

Plăcuţele de frână sunt şi ele speciale pentru acest sistem de frânare CCB (Carbon Ceramic Brakes) fiind proiectate să reziste mai bine la temperaturi ridicate şi la uzură. Preţul este unul deosebit – 2500 de lei pentru un set – Total 5000 lei pentru puntea faţă.

Discuri de oţel şi plăcute de frână Skoda Octavia 2

Aici discutăm de discuri de frână fata ventilate fabricate şi spate simple fabricate din oţel împreună cu plăcute normale de frână. Diametrul este aproape cu jumătate mai mic faţă de BMW iar când o să comparăm plăcuţele de frână diferenţa va fi şi mai sesizabilă!

Pe aftermarket găsiţi discuri ventilate şi perforate şi pentru Octavia 2 la preţuri acceptabile, pentru cei interesaţi de un Upgrade!

Care sunt diferenţele?

Mai jos puteţi vedea diferenţele de mărime de la un sistem la frânare la celalalt. Discurile de frână de la M5 sunt aproape duble ca şi mărime iar suprafaţa de contact cu discul este mult mai mare.

diferente placute frana BMW M5 vs Octavia 2

diferente placute frana BMW M5 vs Octavia 2

Ca să putem să ne facem o idee mai bună despre diferenţele dintre cele două sisteme de frânare am trecut în tabelul de mai jos toate diferenţele de dimensiune şi preţ dintre un sistem de frânare şi celălalt. Doar diferenţa de preţ o să vă lase cu gura căscată!!!

BMW M5 Octavia 2
Diametru și grosime
discuri față
410 / 38 mm 280 / 22 mm
Diametru și grosime
discuri spate
396 / 26 mm 250 / 10 mm
Diametru plăcute față 185 / 105 mm 146 / 55 mm
Diametru plăcute spate 116 / 85 mm 106 / 56 mm
Preț set plăcuțe față/spate 5200 lei 554 lei

Pentru că pe M5 au fost montate plăcute OE – de la BMW era normal ca şi noi să luăm preţurile pe original de la Skoda. Astfel făcând excepţie de dimensiuni, doar diferenţa de preţ de 4646 lei vă oferă un indiciu despre cât de mari pot fi diferenţele între un sistem de frânare şi celălalt.

Trebuie iarăși să luați in calcul și faptul că un set de discuri de frână carbon ceramice au un preț de plecare de la 8000 de euro în sus, adica cât doua Skoda Ocatavia 2 – second hand!

Recomandări

Totuşi poate mulţi o să spuneţi că şoferul de la Skoda nu a frânat suficient de repede, că diferenţele de frânare sunt mai mici dar acest M5 poate frâna de la 100 km pe oră la 0 în sub 28 de metri iar la Octavia între 33 şi 40 de metri.

Pe final nu putem decât să vă dorim să păstraţi o distanţă mai mare faţă de maşină din faţă mai ales dacă are însemnele specifice unei maşini sport.

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.