Farurile se aburesc din nou?

31520
0

Farurile se aburesc? Deja, sezonul cald a trecut, iar semnele se văd dimineața atunci când găsim condens pe mașină/parbriz,. Ceva perfect normal pentru această perioadă. Ce nu este normal este să găsim umezeală sau apă într-unul din faruri sau stopuri.

Majoritatea cazurilor de condens apar când sunt diferențe mari de temperatură între exteriorul și interiorul farului. Acestea sunt cazuri normale și condensul dispare odată ce partea frontală a farului se încălzește suficient. Dacă trece mai mult de o saptămână și umezeala din far persistă atunci poate fi o fisură sau poate fi farul dezlipit.

Mai jos vedeți ce trebuie să faceți și ce nu trebuie să faceți în acest caz:

  • Farurile au una sau mai multe supape de aerisire/evacuare a condensului – verificați să nu fie înfundate
  • Verificați garnitura să fie în stare bună și așezată corespunzător
  • Verificați daca becul este fixat bine în carcasă și nu există locuri prin care poate intra apa
  • Unele faruri (ex. Bmw seria 3 e90) au probleme cu etanșeitatea și uneori se mai aburesc, nu sunt neapărat fisurate
  • Puteți folosi un uscător de păr la setarea minimă de caldură pentru a scoate condensul
  • Dacă farul are apă în el cel mai probabil trebuie demontat, golit și apoi uscat
  • Se poate lipi cu un silicon special dacă discutăm despre dezliprea sticlei de corpul farului, dar nu și dacă este o crăpătură
  • Soluția finală este să schimbați farul

Ca să vă și distrați puțin, am notat mai jos câteva metode încercate de șoferi din categoria „Așa NU!” :

  • Unii au bagat orez în far pentru a scapa de umiditate și s-au ales cu lupa din interior zgariată sau becul spart
  • Nu umpleți farul cu apa pentru a vedea unde e fisura :)- riscați un scurt și alte probleme la far.
  • Nu curățați un far de plastic cu diluant pentru că o să devină opac

Ca sfat final, dacă știți ca aveți o problema cu farurile, că fac condens evitați spălătoriile cu jet de presiune sau atenționați-l pe cel care spală sa nu insiste prea mult pe faruri – dar cel mai bine este să planificați o înlocuire a lor. De multe ori, soluțiile aftermarket sunt  mai ieftine decât te aștepți.

Visteon, TYC, Hella, Depo, Valeo, Osram sunt câțiva din producătorii aftermarket de pe piață unde veți gasi prețuri începând de la câteva sute de lei la câteva mii pentru faruri mai performante decât dotarile originale cu halogen cum ar fi cele de la Osram LEDriving Xenarc pentru Golf 6 sau Audi A4 B7.

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.