Defecte Care Pot Apărea la Skoda Octavia II (2004-)

34023
3

Continuăm seria articolelor despre cele mai populare automobile din România și defectele acestora, iar astăzi ne vom îndrepta atenția înspre generația a doua a modelului Octavia. Una dintre cele mai populare modele a celor de la Skoda.

Ca și public țintă, Skoda se axează segmentul de mijloc și cel superior al pieței. Modelele acestora sunt foarte variante, de la mașini de buzunar ca și Citigo, până la compacte și subcompacte cum ar fi Fabia, Rapid și Octavia. Nu în ultimul rând, clienții cu așteptări crescute pot opta pentru modelul Superb.

Lansată în anul 2004, a doua generație a modelului Octavia este o compactă prin excelență. Aceasta are o competiție aprigă pe acest segment, modelul Focus II al celor de la Ford, Peugeot cu al său 308, și multe altele.

Principalele probleme identificate la acest model ar fi următoarele:

1. Volanta cu Masă Dublă

Unii spun că volanta cu masă dublă este mai eficientă datorită șocurilor care le absoarbe, aceasta protejând transmisia per total. Alții susțin că aceasta este mult mai complexă decât cea simplă, fapt ce duce la multe complicații. Am întâlnit și cazuri în care o volantă cu masă dublă a fost înlocuită cu una simplă.

Ca și simptome care indică uzura volantei putem enumera:

  • Zgomot puternic la relanti- În cazul în care, la relanti, auziți zgomote metalice puternice înseamnă că volanta este uzată;
  • Vibrații puternice- Aceste vibrații pot fi simțite în special la nivelul podelei mașinii. Acest lucru se datorează în special arcurilor și componentelor volantei de a absoarbe vibrațiile. Acest lucru indică faptul că aceasta trebuie schimbată;
  • Volanta patinează- În cazul unui ambreiaj care patinează se simte un miros puternic de ars. Acest lucru se întâmplă inițial în vitezele superioare și când rezistența vântului este crescută. Dacă nu simțiti acest miros înțepător nu se simte, dar tot patinează la schimbatul vitezelor, înseamnă că volanta este uzată.

Acestea ar fi metodele de inspecție externă. Pentru o inspecție detaliată recomandăm o vizită în service. Acolo ar trebui să fiți atent la următoarele:

  1. Verificați vizual suprafața de frecare pentru semne de frecare excesive cauzate de temperaturi crescute sau fisuri;
  2. Rulment uzat;
  3. Joc excesiv la volantei;
  4. Scurgeri de ulei.

 

2. Turbină

Turbina este pusă la grea încercare la toate mașinile. De ce? Spre exemplu, în țări precum Germania, Franța, Italia, respectiv cele din vestul Europei, oamenii fac naveta pe distanțe lungi. Am auzit și cazuri de 300km pe sens pentru a ajunge la lucru.

Spre deosebire de aceștia, lipsa de infrastructură nu ne ajută să ajungem și noi la acest stadiu. Să ne permitem să parcurgem 100-120 de km pentru a ajunge la lucru. De aceea, majoritatea kilometrilor făcuți de către automobiliști sunt în interiorul sau la periferia marilor orașe. De ce avem noi parte în aceste zone? Semafoare, ambuteiaje, trafic congenstionat.

Aceste elemente fac ca turbina să nu fie folosită adecvat pentru perioade lungi de timp, iar acest lucru duce la defectarea acesteia.

Ca și simptome putem identifica:

  • Pompa de vacuum
  • Conduce comunicare între compresor și motor
  • Griparea lagărelor
  • Fisurarea turbocompresorului(în cazul în care ați mers perioade lungi de timp cu ea în sarcină, lăsați motorul la relanti 5-10 minute)
  • Oxidare actuator

3. Compresor Climă

Aceasta este o problemă des întâlnită în rândul posesorilor de Skoda Octavia II. În majoritatea service-urilor vi se va recomanda să schimbați compresorul cu totul, ceea ce poate costa între 1600 RON fără manoperă, până la aproape 2500 la care se adaugă manopera. Depinde de piesa, dacă e OEM sau AM și de costul manoperei.

În cele mai multe cazuri prețul poate fi redus la jumătate sau chiar mai puțin. Ce ar fi de făcut? Găsiți un mecanic sau un frigotehnist îndemânatic.

Electrovalva Clima
Electrovalva Clima

Principala problemă este reprezentată de electrovalva din compresor. Uitați de pilitură, ulei, refrigerant și alte aberații. O astfel de piesă costă cam 300 de RON, iar manopera depinde de service. Oricum, 550-600 RON față de minim 1600 este o diferență destul de mare.

4. Filtru de Particule

Filtrul de particule, pe cât de benefic, pe atât de dificil. În cazul aceste mașini filtrul de particule poate fi problematic. Ca și cauze ale acestei probleme putem identifica:

Filtru Particule

  • Combustibil sau filtru de combustibil de calitate îndoielnică
  • Folosirea motorului în regimuri de turații joase pentru perioade îndelungate
  • Probleme cu senzorii filtrului–Dacă aceștia sunt defecți, computerul central nu va începe procesul de regenerare
  • Turbosuflantă/injectoare defecte- Astfel, motorină sau ulei ajung în interiorul filtrului și în înfundă
  • Utilizarea motorului pentru perioade scurte de timp(birou-acasă și retur)- Regenerarea filtrului începe la temperaturi de peste 80-85 grade Celsius. Dacă motorul nu atinge această temperatură, procesul de regenerare nu se va iniția.

Tip: Pentru regenerare, filtrul are nevoie de o viteza de cel puțin 64km/h și turații de peste 2500 RPM, pentru o perioadă de 10-15 minute.

Acestea ar fi principalele probleme identificate de către automobiliști în cazul generației a doua a modelului Octavia.

 

Ce alte probleme ați întâmpinat la acest model?

Cum vi se pare Octavia, ați recomanda acest model?

Comentarii

3 COMENTARII

  1. Salut Skoda Octavia 2 DSG motor 2000 BKD 140 cai.De ceva vreme aud un pocnet sub pedalier de parca s-ar rupe sau s-ar forfeta o bucata de metal.Mentionez ca am fost la 2 verificari in service si nu au găsit nimic, nici un joc sau vreo piesa defecta.Tot atunci mi-au strans si jugul si au spus ca e posibil sa fie o planetara dar face asa doar cand dau cu spatele.A mai întâlnit cineva problema asta?

    • Aceeasi problema o am și eu la modelul vrs2.0 tdi, numai când dau cu spatele zici ca se rupe!! Am schimbat și capetele planetare și nimic!!! Chiar nush unde sa mai ma duc! Salut

  2. Pentru cunoscători am și eu o problema am dat c roata stânga într-o groapă și mi s-au aprins mai mulți martori in bord , ceasurile nu îmi mai funcționează , dac știe cineva ce ar putea fi, bornele de p baterie s electromotor de minus îs ok

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.