15.11.2018 – Update transmis de Falcon Electronics și Edotec.ro privind elementele comparative, vom trece cu albastru noutățile direct pe text.
Ne-am propus în urma unei vizite la Salonul Auto Bucuresti să comparăm 2 producători de alarme auto premium, pentru că pentru prima dată am simțit un salt tehnologic ce îți aduce controlul securității și a funcțiilor de confort direct în telefon sau pager. Luăm pe rând cele mai relevante aspecte și le comparăm așa cum le-am înțeles noi.
COMPATIBILITATE
Spune că au cea mai mare acoperire de parc auto, funcționând și la modelele sensibile Mercedes, Range Rover sau modelele hibrid. Alarmele comunică cu mașina pe rețeaua CAN a mașinii, și oferă soluții și pentru mașinile cele mai noi cu 2 rețele de CAN-uri. |
Soluțiile de securitate Viper cu pornire de motor acoperă inclusiv motorizările hibride.
Încă din 2004, soluțiile Viper sunt perfect compatibile cu modelele de mașini prevăzute cu două rețele CAN (spre exemplu, Astra H 2004). Viper prin modulul DBALL2 comunică de asemenea pe magistrala CAN a mașinii. |
PORNIRE MOTOR DE LA DISTANȚĂ
Pandora oferă modele de alarmă cu modul de pornire de motor și senzori incluși in unitatea de comandă, fapt ce asigură un consum foarte mic de curent și o comunicare stabilă.
Posibilitate pornire motor de la distanță din cheia originală, pager, aplicație telefon sau apelare telefonică. Alarma poate fi setată să pornească motorul automat în funcție de scăderea temperaturii sau a voltajului din baterie, extrem de util pentru comfort sau evitarea unei intervenții pentru baterie epuizată. Mașina rămâne armată și închisă, iar confirmarea acțiunii se face prin telemetrie pe pager și aplicație. Poți seta Pandora să oprească motorul automat pe interval de timp direct din aplicația de mobil. |
Soluțiile de securitate Viper acoperă modelele Mercedes comercializate în prezent în România. Acestea pot fi implementate împreună cu soluțiile software specifice, dezvoltate de Falcon Electronics. Timpul de implementare a soluțiilor pe noile modele de mașini este de circa o lună, iar cel de soluționare a eventualelor erori este de circa 1-2 săptămâni.
Face pornire de motor de la distanță. Dar unele module sunt foarte scumpe (exemplu pe gama Mercedes) care ajunge să coste la 1000 USD doar modulul de pornire de motor. În afară de senzorul de șoc, toți senzorii și modulul se achizionează separat. Oferă posibilitate pornire motor de la distanță din pager sau aplicație telefon. Face oprire motor la 15 minute de la acționarea pornirii din telecomandă. Păstrează ușile încuiate pe durata pornirii din telecomandă. Face confirmare acționare pornire din telecomandă (prin clipirea luminilor). |
CLONARE DE CHEIE
Pandora spune că face la 80% din parcul auto din România ceea ce inseamnă că nu este nevoie de a doua cheie în mașină. | Pentru instalarea sistemelor de securitate Viper cu pornire de motor nu se folosește o a doua cheie (nu este nevoie de clonare spre exemplu la Toyota, Honda, Fiat, Jeep, Ford, etc.).
Deci la câteva modele auto nu este nevoie de clonare cheie. |
CRIPTARE COMUNICARE
Pandora comunică faptul că sistemele lor au o criptare pe 128 bit, imposibil de spart în timp real în momentul de față. | Deși sistemele Viper au tehnologie CloneSafe împotriva clonării telecomenzilor, au o criptare pe 64 bit ceea ce le face puțin mai vulnerabile. |
SENZORI ȘI ACCESORII
Pandora comunică faptul că are încorporat un accelerometru 3D, ceea ce asigură din start pe toate modelele senzor de șoc, mișcare, înclinare inclus. – senzorul perimetral dublă zonă pentru interior/exterior vine separat – pentru modelele MOTO sau CAMPER există senzori magnetici pe bluetooth ce pot securiza compartimente/ casete bagaje/ uși. – sirena Piezzo de mici dimensiuni rezistentă la apă |
Modelele Viper vin cu senzor de șoc (dublă zonă, preavertizare la impacturi ușoare și declanșare la impacturi puternice), iar opțional pot fi adăugate: – senzor perimetru dublă zonă (exterior – preavertizare, interior – declanșare); – senzor geam spart; – senzor antitractare – ridicare; – sirenă autoalimentată; – indicator electroluminescent; – senzor ultrasonic (declanșare la interior); – sirenă piezo de mici dimensiuni. |
TAGURI IMOBILIZARE
Aproape toate modelele de alarmă de la Pandora vin cu 2 taguri bluetooth care fac imobilizare de motor dar pot fi utilizate și ca telecomandă de acces în mașină. | Falcon a comercializat cu câțiva ani în urmă sisteme de acces în mașină bazate pe tag-uri dar,momentan sunt disponibile doar pe bază de comandă. |
PAGER ȘI TELEMETRIE
Pagerul comunică la Pandora pe 868Mhz ceea ce asigură o rază de control de până la 3 km în linie dreaptă.
Iconițele de confirmare sunt reprezentative, cu confirmări pentru fiecare funcție (comunicare duală). Pagerul poate controla inclusiv funcții de comfort (geamuri, potbagaj, încălzire în scaune, Webasto). Bateriile se schimbă ușor, și sunt modele comune AAA. |
Viper oferă pager color, Oled dar comunică cu alarma pe 424Hz si oferă o rază de control până la 1.5 km în linie dreaptă.
Poate controla funcții de comfort: geamuri, lumini, portbagaj. Viper oferă 3 tipuri de telecomenzi cu pager: Telecomenzile cu dublă comunicare de generație nouă (2-way) de la Viper folosesc acumulatori reîncărcabili, eliminând astfel consumul mare de baterii AA sau AAA, dar reducând la minimum neplăcerile cauzate de terminarea bateriei. |
APLICAȚIA DE MOBIL
Aplicația de smartphone Pandora oferă: – control sistem de securitate – închidere/deschidere mașină – control funcții de comfort, încălzire, geamuri, muzică, lumini – Notificări – Istoric notificări – Poziție în timp real pe hartă – Rapoarte de viteză, deplasare, stil de condus – Geofencing – alertă la iesirea dintr-un perimetru definit – Poți adăuga mai multe mașini pe cont – Ai date despre temperatura din mașină, voltaj din baterie, temperatură motor, nivel combustibil – direct în aplicație – Android și iOS – atât pentru telefon cât și pentru smartwatch – Afișaj individual senzori și pentru fiecare ușă deschisă în parte; – există aplicație atât pentru bluetooth cât și pentru GSM – date despre creditul cartelei prepaid dacă nu este abonament – Posibilitatea reglării sensibilitații senzorilor direct din aplicația de mobil, utilizatorul poate să își definească propriul profil. |
Cu Viper SmartStart poți controla mai multe mașini cu un singur cont sau un vehicul poate fi controlat de mai mulți utilizatori. Astfel îți poți proteja atât mașina, cât și familia.
Aplicația de smartphone Viper oferă |
ABONAMENT DATE
Pandora oferă flexibilitate totală, poți selecta orice furnizor de GSM și date pe 3G, inclusiv cartele prepaid. Consumul de date este foarte mic, sub 100mb/luna. Aplicația este permanent conectată cu mașina. |
Viper oferă gratuit primul an de date, pentru comunicarea alarmei cu telefonul mobil, după care costul abonamentului de date este 150 usd/an. Dar abonamentul funcționează prin interogare, include aproximativ 700 interogări/an.Majoritatea clienților ce aleg sistemul Viper SmartStart achiziționează pachete de date valabile pe 3 ani, în acest caz costul fiind de 118 USD/an (aproximativ 489 lei). I. Centrala |
CENTRALA TELEFONICĂ DTMF
Este o funcție unică la Pandora, se pare ca poate fi controlat sistemul de securitate, poate primi comenzi de pe orice telefon mobil comenzile venind ca o combinație de taste. Pentru protecție, alarma cere un cod PIN atunci când suni, pe care îl primești în pachet de la producător. Practic poți arma/ dezarma/ deschide portbagajul/ porni motorul de la distanță/ etc – apelând numărul de telefon al alarmei și executând combinații de taste. Pandora a dezvoltat această funcție pentru parcările subterane sau zonele izolate în care nu există semnal de date, dar există semnal de telefon. |
Viper nu oferă această funcție.
Interfața Viper SmartStart funcționează în parcările fără semnal 3G deoarece folosește în comunicare GPRS, putând fi astfel acționată oriunde există semnal GSM. |
LOCAȚIE/GPS TRACKING
Pandora oferă poziție pe hartă în timp real. Rute de deplasare – inclusiv fiecare deplasare simulată grafic pe hartă. Suplimentar, în contul de online făcut pe site-ul producătorului, iar meniul de rapoarte este mult mai dezvoltat. Geofencing, permite definirea unui perimetru din care atunci când iese mașina trimite notificare proprietarului. |
Viper, din ce știm noi face localizare dar nu am găsit sursă pentru o prezentare concretă.
Viper SmartStart are două zone – intrare și ieșire – acestea putând fi configurate separat. Viper oferă funcția Smartfence, ceea ce înseamnă alertă la ieșirea dintr-o zonă prestabilită. |
BLUETOOTH
Pandora comunică prin bluetooth atât cu telefonul cât și cu variante de module, inclusiv sirena. Aplicația pe bluetooth este disponibilă chiar la cele mai ieftine modele doar că are dezavantajul că acoperirea ramâne limitată în raza de actiune a bluetooth-ului, care este aproximativ raza de acțiune a cheii originale. |
Viper – are în gamă sisteme de acces în mașină bazate pe tehnologia Bluetooth dar sunt disponibile doar la comandă. |
KEYLESS CLOSE
Tagurile bluetooth de la Pandora pot fi setate ca atunci când ieși din raza de acțiune a bluetooth-ului mașina să se închidă întotdeanuna. | Viper nu oferă momentan în pachetele comercializate în România această funcție. |
GARANȚIA
Garanția pe viață sau nelimitată se oferă pentru întregul sistem de alarmă montat pe mașină; | Garanția pe viață sau nelimitată se oferă pentru unitatea centrală și senzori; sirena și telecomenzile beneficiază de 2 ani de garanție. |
PRODUCĂTOR
Alarmele Pandora sunt produse în Rusia de o companie privată, dinamică și s-au introdus în Europa în 2016 printr-un reprezentant unic în fiecare țară. În Romania sunt reprezentate de EDOTEC Romania (www.edotec.ro). |
Alarmele Viper sunt produse de către grupul american Directed, și au o vechime mai mare pe piață.
În România alarmele Viper sunt comercializate de către FALCON Electronics un alt jucător important de pe piața auto (www.falcon.ro). |
PREȚURI TVA INCLUS
Prețul alarmelor Pandora începe de la 750 ron pentru Pandora MINI pe bluetooth cu aplicație. Pornirea din motor pe pager începe de la 1600 ron pentru Pandora Light. Pornirea de motor de la distanță din telefon se poate face începând de la 2400 ron pentru Pandora SMART, cel mai scump model ajungând la 4500 ron pentru Pandora Professional. La Mercedes, ultima versiune de Smart Pro 2 care include pornirea de motor de la distanță începe de la 3300 ron. |
La Viper, modelele simple de sisteme de securitate, la care totul se acționează din cheia mașinii încep de la 659 lei (fără telecomandă și fără aplicație).
Modelele cu pornire de motor din pager și instalare analogică încep de la 1.299 lei (modelul Viper 5806V) În cazul instalării analogice, prin adăugarea interfeței DBALL2 și a modulului de bypass cheie pretul minim este de 2.039 lei |
Acestea ar fi detaliile sintetizate despre alarmele premium Pandora și Viper. Punem în continuare filmele de prezentare de la fiecare producător și vă lăsăm pe voi să dezbateți mai departe avantajele și dezavantajele acestora.
https://www.youtube.com/watch?v=9T6g3w8voHA