Informații utile

Acasă Informații utile Pagina 11
In sectiunea informatii utile discutam despre toate lucruri utile si informatii interesante din piata automotive aftermarket - informatii care va vor ajuta la următoarea vizită la un service auto să luati cea mai bună decizie.

Când urmează să schimbăm plăcuțele de frână?

0
Plăcuțele de frână
Plăcuțele de frână

Despre frânare am mai scris – dar aici ne-am propus să reamintim motivele principale care trebuie să te determine să îți planifici o vizită la service pentru înlocuirea plăcuțelor de frână. Nu uitați – plăcuțele se schimbă doar în set, pe aceeași punte, nu doar pentru o roată:

  • Când schimbi anvelopele, încearcă să arunci o privire de fiecare dată la plăcuțe, să vezi dacă  s-au apropiat de semnul de uzură (unghiul inclinat/ șantul de pe mijlocul plăcuțelor)
  • Dacă suprafața de frecare/contact este mai mică de 2 mm, nu mai e mult.
  • Dacă ai început să auzi altfel de sunet la frânare decât cel obișnuit, un hâșâit mai metalic – ești aproape. Poți avea și ceva piatră între plăcuță și disc, sau uneori o plăcuță defectă.
  • Simțiți vibrații în volan atunci când frânați.
  • Uneori mașina trage într-o parte atunci când frânați, iar dacă nu e sistemul de direcție, sigur plăcuțele s-au tocit neuniform – trebuie schimbate
  • Se mai aude un scârţâit după schimbarea plăcuțelor – poate durează până se aşează perfect pe disc
  • Pedala de frână coboară mai jos decât este normal – aici verifică și lichidul de frână
  • Frânarea se face pe o distanță mai lungă decât de obicei, dar asta poate fi și de la amortizoare foarte uzate
  • În timp apar urme/deformări pe discuri care indică că plăcuțele sunt terminate. Uneori urmele de pe discuri, provenite de la plăcuțe schimbate deja – pot deteriora și plăcuțele noi daca nu sunt schimbate.
  • Dacă ignori toate semnele, după ceva timp se poate bloca roata din cauza căldurii degajate de uzură metal-metal
  • Pe unele mașini există senzori de avertizare care te semnalizează despre uzura plăcuțelor de frână

În mod normal, un set de plăcuțe îl schimbi abia după 30.000 km , dar totul depinde de stilul de condus, regimul de exploatare, greutate mașină, ruta zilnică – pentru asta, la fiecare revizie, un service de calitate îți recomandă înlocuirea la data reviziei sau te previne că e posibil să fie nevoie să le schimbi in următoarea perioadă.

Recordul cunoscut de noi, aparține unui fost coleg pensionar care făcea ruta Cluj Napoca Bistrița și la care abia după 90.000 km i-am înlocuit plăcuțele deși poate ar mai fi mers încă până la următoare revizie. Toți ceilalți le-au înlocuit la 45.000km sau 60.000 km – aspectul asta poate fi luat în calcul și de cei interesați de condusul economic.

Frana pe disc masina schimb plaute km numar cost
Frana pe disc

În cazul mașinilor mai vechi este posibil să avem sistem de frânare pe tambur. Ambele sisteme de frânare sunt eficiente, diferența apare în ceea ce privește răcirea – de aceea pe modelele sport se foloseşte frânarea pe disc. Aici durata de utilizare poate ajunge mai des la 100.000 km, desigur dacă nu ați mers cu frâna de mână trasă, cum se mai întâmplă unora.

Cei mai importanți producători sunt TEXTAR, ATE, BREMBO, BOSCH, FERODO, TRW, HELLA și DELPHI. Schimbarea plăcuțelor de frână la toate cele 4 roți durează aproximativ o oră și se poate efectua în orice service auto autorizat. Aici dacă frâna de pe spate este pe tambur este posibil să dureze mai mai mult de o oră.

Important! După fiecare intervenție la sistemul de frânare trebuie efectuat și un test de frâne – dacă ați primit la recepție și testul de frână printat alături de factură, ați ales un service ok.

Citiți alte subiecte despre frânare aici:

De ce apar zgomote la frânare

Pedala de frână se duce la podea….

Vibrații la frânare? Discuri ovalizate… sau nu?

De ce decizi mai greu să schimbi amortizoarele?

0

După o prezentare a unui producător de amortizoare pentru a ajuta specialiștii, mecanicii, service-urile auto despre cum să explice mai bine șoferilor efectele unor amortizoare uzate, am decis să vă prezentăm și noi din perspectiva șoferului aceste informații.

În primul rand, vom enumera cauzele principale ale amânării/ evitării deciziei de schimb a suspensiei. Apoi, vom prezenta soluțiile propuse mecanicilor pentru a explica mai bine clienților.

MENTALITATEA

Suntem urmașii unei generații care a avut acces doar la marca DACIA care se repara în regim propriu, în curte sau în fața blocului. Întreținerea viza mai mult tăblăria și motorul. Norocoșii care aveau access la o masină „străină”, aveau o diferență de percepție în comparație cu Dacia. Indiferent de cât de uzate erau amortizoarele – mașina straină era altceva, next level și habar n-aveai ce trebuie să faci în întreținere și dacă aveai habar, nu aveai unde.

NIVELUL DE TRAI

Mulți proprietari achiziționează mașini la care nu își permit o întreținere corespunzătoare, dar li se potrivește această soluție, preferă să își asume riscuri, să improvizeze, să cunoască un mecanic bun care să îi reducă costurile  de întreținere la minim. Cu un mecanic bun, faci ce e obligatoriu ca să fie mașina ok, să te poți baza pe ea. În Romania, nu avem autostrăzi, nu face lumea mulți km și preferă să își asume riscul că se va defecta ceva și la momentul respectiv va găsi o soluție.

TIPUL DE CHELTUIALA

Este o cheltuială din inițiativa șoferului. De multe ori, nici la service nu îți spune că trebuie să ți le înlocuiesti. Doar în cazul în care a cedat vreo componentă, un amortizor, un arc, o flanșă. Ține de responsabilitatea individuală mai mult, iar mentalitatea menționată anterior nu ne ajută.

LIPSA DE INFORMAȚIE

Lumea preferă să vândă mașina înainte să facă înlocuirea integrală a unei suspensii, preferă să dea 2-5000 euro în plus pe o mașină nouă decât 1000 de euro pe o suspensie completă. Dacă mașina e într-o stare bună, înlocuirea suspensiei îți va da și o senzație de mașină nouă, va sta altfel pe drum.

Atunci când știți că ați depășit 80.000 km fără să schimbați amortizoarele motivele care ar trebui să vă pună pe ganduri sunt:

  • Stabilitatea mașinii în viraje
  • Distanța de frânare mărită

Puteți vedea exact diferențele in proiectul celor de la KYB Europe lansat luna aceasta, atât in format VR cat și pe display normal in 360 grade.

Simptome Comune – Turbina sau EGR Înfundat?

0
Turbina sau EGR
Turbina sau EGR

Este una din surprizele plăcute/neplăcute – depinde unde îți sunt setate așteptările. O astfel de situatie apare cel mai des la momentul achiziționării unei mașini. La o diagnoză a motorului, specialistul îți spune că ar putea fi dusă turbina ( sau îți mai spune și că dacă ai noroc poate fi doar supapa EGR înfundată).

Destul de mare diferența, zicem noi, între 800-1000 euro un turbo și 100 euro sau chiar mai puțin, pentru un curățat de EGR . Dacă vreți să cumpărați o mașină, trebuie să luați în considerare o negociere a prețului de achiziție. Dacă aveți deja mașină cu aceasta diagnoza, e bine sa incercati să curățați EGR-ul înainte să dați ok pentru o înlocuire a turbinei.

La cumpărare, puteți să puneti întrebări suplimentare despre istoric. Dacă EGR-ul n-a fost curățat niciodată, sunt mari sanse să scăpați ieftin doar cu un curatat de EGR.

Acesta este și unul din principalele argumente pentru modificarea prețului atunci când se negociază vânzarea unei mașini –  depinde cine cunoaște diferența și ce interes are. Un cumparator informat va insista ca poate e dusa turbina si cere micsorarea pretului in timp ce un vanzator informat poate zice ca e doar supapa EGR care trebuie curatata si de fapt poate e turbina. Asta dacă nu alegi să o cureți tu înainte de vânzare.

Oricum, e bine sa știți tot despre situație și simptomele comune ale defecâiunii celor 2 componente și vă recomandăm să aprofundați despre rolul și simptomele unui EGR înfundat în articolul „Ce trebuie să știi despre supapa EGR?„.

Un bun exemplu de turbină uzată ar  fi următorul:

Cu toate acestea, un turbo uzat nu înseamnă că va trebui schimbat imediat. Acesta, de multe ori, poate fi folosit mulți kilometri fără a avea nevoie să fie schimbat.

 

Șuieratul turbinei indică un grad crescut de uzură al acesteia. Dumneavoastră cât timp ați utilizat-o în această stare?

Defecte Care Pot Apărea la Opel Astra J- Cauze și Costuri

10
Astra J
Astra J

După cum ați putut observa și în articolul anterior, în perioada următoare, vă vom prezenta cele mai populare modele de automobile printre posesorii de automobile din România. Acestea vor fi analizate din punct de vedere mecanic, urmând a le evidenția principalele puncte slabe. Astăzi, ne vom concentra pe modelul Astra J, al celor de la Opel.

La fel ca și compatriotul Volkswagen, Opel este unul dintre cei mai mari constructori de automobile. Până la finele anului 2016, Opel a fost vândut sub egida celor de la General Motors(Chevrolet, Buick, GMC, Cadillac, Opel, Vauxhall), astfel că a fost pe locul 5 în topul constructorilor de automobile. Din anul 2017, aceștia fac parte din grupul francez PSA(Peugeot, Citroen, DS), poziția acestuia în clasament urmând să sufere schimbări.

Aceștia au modele mici, de oraș, cum ar fi Adam sau Corsa, de clasă medie cum ar fi Astra și Cascada, dar și de clasă superioară, cum ar fi Insignia. Nu în ultimul rând, la fel ca și în cazul Volkswagen, împătimiții de offroad pot opta pentru SUV-urile Crossland X, Mokka X, și Grandland X.

Datorită popularității crescute a modelului, ne vom concentra pe modelul Astra, respectiv pe modelul J.

Opel Astra J- Scurt Istoric

Opel Astra J si Faceliftul din 2012
Opel Astra J si Faceliftul din 2012

Producția propriu-zisă a modelului J a început în pe finalul anului 2009, dar acesta a început să fie comercializat în anul 2010. Fiind a patra generație a modelului Astra, modelul J a venit cu un plus în materie de spațialitate, acesta oferind mai mult spațiu pasagerilor, dar și cu îmbunătățiri în ceea ce privește partea mecanică.

Ca și motorizări, atât cele diesel, cât și cele pe benzină, sunt foarte căutate. Modelele disponibile sunt:

Benzină                    Diesel

1.4 L                         1.3 L

1.6 L                         1.7 L

1.8 L                         2.0 L

2.0 L

 

Cu toate că modelul este unul foarte reușit, acesta are și unele aspecte mai puțin plăcute. Printre problemele cele mai des întâlnite în rândul posesorilor de Astra J am identificat următoarele:

1.Amortizoare

Aceasta ar fi una dintre cele mai apăsătoare probleme depistate la acest model. Având o greutate proprie cuprinsă între 1,3 și 1,7 tone, aceasta mașină are o greutate relativ mare pentru clasa ei.

Specialiștii germani au depistat un grad mai mare de uzură a arcurilor și amortizoarelor la acest model, spre deosebire de celelalte modele asemănătoare.

În cazul în care întâmpinați această problemă, cel mai indicat este să înlocuiți componentele pentru toate cele 4 roți. Costurile unei asemenea operațiuni sunt destul de crescute. Amortizoarele au prețuri cuprinse între 80 și peste 300 de RON, iar arcurile aproximativ 200 RON. Astfel că, doar costurile pieselor ar începe de la 1150 RON.

2.Blocarea Roților Spate

Aceasta nu este o problemă general valabilă, dar este una destul de des întâlnită. Aceasta apare îndeosebi la mașinile care sunt rulate mai puțin sau care, în perioadele de repaus, nu sunt protejate de intemperii.

Problema intervine în momentul în care, din cauza faptului că mașină nu se deplasează foarte des, etrierii roților din spate se gripează. Totodată, cu toate că mașina este rulată foarte des, aceasta poate avea o astfel de problemă din cauza intemperiilor.

Ca și simptome ale acestei probleme ar fi mirosul înțepător, dificultatea în deplasare și un sunet supărător care vine din partea din spate a automobilului. În cazul în care unul dintre aceste simptome apar, recomandăm deplasarea de urgență într-un service pentru a găsi cauza acestora.

Prețurile unei astfel de reparații pot să varieze foarte mult. În cazul în care etrierii pot fi recuperați, costurile se reduc simțitor. În cazul în care aceștia trebuie schimbați, costurile cresc exponențial, piesele fiind între 133 RON și 276 RON(bucși ghidaj, piston și accesorii), în funcție de producător.

3.Pierderi de Ulei

Cu toate că aceasta este o problemă destul de veche în rândul modelelor celor de la Opel, aceasta nu a fost remediată întru totul nici de modelul acesta. În rândul posesorilor aceasta este o problemă destul de des întâlnită. Ca și principală cauză a acestor pierderi ar fi bușonul de la baia de ulei. Șaiba și garnitura acestuia cedează relativ rapid producând aceste scurgeri despre care am pomenit. Costul unei astfel de reparații este foarte mic, spre nesemnificativ, aproximativ 10 RON.

Cu toate acestea, în cazul în care s-a schimbat șaiba și garnitura bușonului, iar problema persistă, recomandăm consultarea unui specialist pentru remedierea problemei.

4.Condensatorul

Imaginați-vă, mergeți către mare, iar aerul condiționat, în loc să răcească aerul doar îl recirculă, acesta nu mai funcționează. Problema aceasta este una des întâlnită în rândul posesorilor de Astra J, principala problemă fiind fisurarea condensatorului. Acest lucru duce la pierderea lichidului refrigerant.

Unii recomandă recondiționarea acestei piese, costul fiind de aproximativ 150 RON. Cu toate acestea, cea mai bună modalitate de a vă asigura că această problemă nu va reveni într-un timp foarte scurt este să achiziționați un condensator nou.

  • Voi ce probleme ati întâmpinat cu aceste modele? 

În articolul următor vă vom prezenta o altă mașină foarte populară printre șoferii români.

Rolul Bujiilor la Motorul Diesel

0
Bujiile incandescente
Bujiile incandescente

Față de motoarele pe benzină, unde bujiile dau scânteie pentru aprindere, la diesel totul se face prin compresia aerului și a combustibilului. Dacă presiunea este ridicată, crește și temperatura, așa încât aprinderea se face mai ușor. Deci, unde intervine bujia incandescentă?

Simplu spus – Iarna și pentru pornirea rece! Bujia incandescentă încălzește camera de ardere pentru a nu consuma curent excesiv încercând să pornești motorul. Este extrem de eficientă și din punct de vedere al timpului în care se încălzește – sub 4 secunde, dar și a temperaturii care depăsește 800 grade.Bujie incandescenta blocata in motor cum se scoate rupta expert specialist

Durata lor de viață poate merge și până la 100.000 km, dar aici ne lovim de condițiile de exploatare. Cum poți să aproximezi asta, odată ce o mașină este folosită în oraș pe distanțe scurte și cu multe porniri, iar alta merge extern mulți kilometri cu puține porniri?

Este greu să ne dăm seama când o bujie nu mai fucționează. La două bujii arse deja se pot observa unele semne, cum ar fi mașina care pornește mai greu și scoate fum de culoare închisă, rezultat din motorina nearsă din motor. Motorul poate să pornească și cu toate bujiile arse. Pe modelele mai noi, martorul pentru bujii stă aprins/palpâie pentru a semnaliza o defectiune în sistem.

Martor bujii incadescente

Indiferent de situație, recomandarea noastră este să schimbați bujiile după maxim 60.000 kilometri parcurși și asta nu din cauză că s-au ars, ci pentru că, din cauza oxidării, bujia se blochează și nu mai poate fi scoasă ușor. Au fost cazuri în care bujia s-a rupt făcând dificila înlocuierea ei. De aici, ori se desface chiuloasa, lucru care costa bani/timp ori, apelați la un specialist care are experiența și ustensilele necesare pentru a extrage bujia.

Bujie incandescenta blocata in motor cum se scoate rupta expert specialist
Bujie incandescenta blocata

Odată ce costurile unei bujii pleacă de la 50 de lei și manopera pentru toate 4 nu implică costuri foarte mari, nu cred că merită să riscăm. Deja majoritatea șoferilor stiu câte ceva despre bujii și atunci când ajung în service merg pe Bosch, Beru, NGK sau Denso.

Modul de Protecție al Motoarelor- Când, Cum, și De Ce

0
Modul de Protectie al Motorului

Recent mi s-a întâmplat să parcurg o distanță considerabilă cu o mașină nou-cumparată, respectiv un Volkswagen Golf VI, din 2013, și am fost afectat de acest modul de protecție. Ca și efecte aș evidenția reducerea drastică a puterii motorului, iar viteza maximă a fost plafonată la 80km/h.

După o distanță considerabilă, după ce am părăsit autostrada, am decis să opresc motorul și să aștept expertul să îi ia pulsul. În momentul în care acesta a venit, a repornit mașina și a putut să o conducă în parametrii normali(fără acea limitare). Cu toate acestea, el mi-a recomandat să găsim cauza problemei și să o remediem.

Nu vă voi spune de costul reparației de ~650 de euro, pentru că nu cred că ar avea rost, dar vă voi spune cum funcționează acest sistem de protecție al motorului și care este rolul acestuia.

Modul de Funcționare

ECM-ul sau Electronic Control Module, tradus în română Modulul Electronic de Control, are rolul de a controla cele mai importante elemente care asigură buna funcționare a motorului, respectiv combustibil, aer și aprindere.

Cum face acest lucru? Ei bine, cele trei elemente sunt atent monitorizare printr-o multitudine de senzori care au rolul de a detecta orice mică modificare în parametrii motorului.

Senzori Care Sunt Luați în Considerare

  • Senzorul de Accelerație
  • Senzorul Lichidului de Răcire
  • Regulatorul de Voltaj
  • Injectoarele
  • Senzorul Arborelui Cotit
  • Senzorul Arborelui cu Came
  • Senzorul Fluxului de Aer
  • Senzorul de Oxigen
  • EGR

Toate cele trei elemente, combustibil, aer și aprindere sunt monitorizate de către această multitudine de senzori.

În momentul în care apar unele variații bruște ale unor parametrii, acest ECM intervine pentru a echilibra situația. În cazul în care acesta nu reușește să remedieze problema, senzorul motor intră în funcțiune pentru a anunța șoferul că există o problemă.

Mod de Protectie Motor
Mod de Protectie Motor

Modul de Protecție

Dacă limitele de operare ale motorului vor fi depășite acest modul va intra automat în funcțiune. Toate aceste module au un cod de eroare specific, astfel că, în urma unui test, se poate depista exact motivul pentru care acesta a intrat in funcțiune.

Dacă modul de protecție este activat, după o perioadă scurtă de timp 10-20 de secunde, efectele acestuia devin vizibile: reducerea puterii motorului, plafonarea vitezei maxime sau chiar oprirea motorului. Odată oprit motorul acesta poate fi repornit, dar, în majoritatea cazurilor, limitele impuse sunt menținute(putere, viteză, etc.).

Raportul ECM-ului

Acest modul de protecție va menține un raport al parametrilor care au fost depășiți, pentru cât timp, de câte ori, și parametrul cu cele mai mari discrepanțe. Odată accesat computerul mașinii acest raport poate fi verificat pentru a se identifica principalele cauze ale problemei.

 

  • Ați întâmpinat astfel de probleme?

 

  • Care  a fost cauza acestor probleme?

 

  • Cum ați remediat-o?

 

 

Ce trebuie să știi despre supapa EGR?

4
Turbina
Turbina

Care Este Modul de Funcționare?

EGR, în engleză Exhaust Gas Recirculation, tradus recircularea gazelor de eșapament, este de fapt sistemul care reutilizează gazele rezultate în urma procesului de ardere.

După ce acestea ies din camera de ardere, sunt răcite de la o temperatură de aproximativ 750 de grade Celsius, până la aproximativ 150-170 de grade Celsius.

Odată răcite, o parte dintre acestea sunt reintroduse în sistemul de admisie al mașinii pentru a fi refolosite. Rolul clapetei EGR este acela de a permite, sau nu, gazelor sa reintre în sistemul de admisie al motorului.

Proces Recirculare a Gazelor- EGR

Acest sistem de recirculare a fost introdus în încercarea de a reduce semnificativ emisiile de noxe ale mașinilor, în special ale celor cu motor diesel.

Ca și interval de funcționare, acesta este funcționează la capacitate maximă doar în momentele în care mașina are emisiile peste medie, respectiv când sarcina motorului este peste 40%.

  • Diesel- Între 1200 și 3000 de rotații pe minut
  • Benzină- Între 1800 și 4500 de rotații pe minut

De reținut ar fi faptul că aceste sunt valori medii. Fiecare producător setează regimul de funcționare al sistemului de recirculare în funcție de specificațiile fiecărui motor. Acesta poate fi diferit inclusiv în cadrul aceleiași mărci, în funcție de specificațiile motorului.

Tipuri de EGR

În momentul de față există două sisteme de recirculare în utilizare.

  • Sistem de Recirculare Simplu
  • Sistem de Recirculare cu Răcire Intermediară

Cel simplu are avea următorii pași de funcționare:

Admisie → Combustie → Emisie → Recirculare Gaze → Admisie

În ceea ce privește cel de-al doilea sistem, cel cu răcire intermediară, în tot acest proces mai intervine o etapă. Aceasta are loc între primul proces de emisie și etapa de recirculare a gazelor.

După cum știm cu toții, volumul gazelor crește direct proporțional cu temperatura acestora, astfel că o temperatură mai mică va diminua volumul gazelor. În acest sens, pentru a putea crește cantitatea de gaze recirculate în timpul unui ciclu, s-a adăugat etapa de răcire intermediară a gazelor. Procesul de răcire scade volumul gazelor și eficientizează acest proces.

Simptomele unui Sistem EGR Defect

EGR Infundat
EGR Infundat

În cazul în care clapeta EGR rămâne închisă înseamnă că gazele nu vor mai fi recirculate. Acestea vor fi eliminate direct, imediat după combustie. În cazul acesta, ca și efecte am putea vedea:

  • Pornire greoaie
  • Funcționare deficitară la temperaturi joase
  • Crește intervalul pentru a ajunge la temperatura optimă
  • Puterea și cuplul scad simțitor
  • Turbocompresorul intră și iese din funcțiune foarte apăsat(EGR-ul are și rol de tampon pentru turbină)
  • Fum gros de culoare închisă

În cazul în care unul sau mai multe din aceste simptome apar la mașina dumneavoastră ar fi indicat să duceți automobilul în cel mai apropiat service. Aici, în funcție de gravitatea situației, acesta va fi curățat sau înlocuit. Vezi ofertele de supape EGR.

  • Ați întâmpinat probleme cu această componentă?
  • Care au fost simptomele și cum ați rezolvat problema?

Farurile se aburesc din nou?

0
Farurile aburite
Farurile aburite

Farurile se aburesc? Deja, sezonul cald a trecut, iar semnele se văd dimineața atunci când găsim condens pe mașină/parbriz,. Ceva perfect normal pentru această perioadă. Ce nu este normal este să găsim umezeală sau apă într-unul din faruri sau stopuri.

Majoritatea cazurilor de condens apar când sunt diferențe mari de temperatură între exteriorul și interiorul farului. Acestea sunt cazuri normale și condensul dispare odată ce partea frontală a farului se încălzește suficient. Dacă trece mai mult de o saptămână și umezeala din far persistă atunci poate fi o fisură sau poate fi farul dezlipit.

Mai jos vedeți ce trebuie să faceți și ce nu trebuie să faceți în acest caz:

  • Farurile au una sau mai multe supape de aerisire/evacuare a condensului – verificați să nu fie înfundate
  • Verificați garnitura să fie în stare bună și așezată corespunzător
  • Verificați daca becul este fixat bine în carcasă și nu există locuri prin care poate intra apa
  • Unele faruri (ex. Bmw seria 3 e90) au probleme cu etanșeitatea și uneori se mai aburesc, nu sunt neapărat fisurate
  • Puteți folosi un uscător de păr la setarea minimă de caldură pentru a scoate condensul
  • Dacă farul are apă în el cel mai probabil trebuie demontat, golit și apoi uscat
  • Se poate lipi cu un silicon special dacă discutăm despre dezliprea sticlei de corpul farului, dar nu și dacă este o crăpătură
  • Soluția finală este să schimbați farul

Ca să vă și distrați puțin, am notat mai jos câteva metode încercate de șoferi din categoria „Așa NU!” :

  • Unii au bagat orez în far pentru a scapa de umiditate și s-au ales cu lupa din interior zgariată sau becul spart
  • Nu umpleți farul cu apa pentru a vedea unde e fisura :)- riscați un scurt și alte probleme la far.
  • Nu curățați un far de plastic cu diluant pentru că o să devină opac

Ca sfat final, dacă știți ca aveți o problema cu farurile, că fac condens evitați spălătoriile cu jet de presiune sau atenționați-l pe cel care spală sa nu insiste prea mult pe faruri – dar cel mai bine este să planificați o înlocuire a lor. De multe ori, soluțiile aftermarket sunt  mai ieftine decât te aștepți.

Visteon, TYC, Hella, Depo, Valeo, Osram sunt câțiva din producătorii aftermarket de pe piață unde veți gasi prețuri începând de la câteva sute de lei la câteva mii pentru faruri mai performante decât dotarile originale cu halogen cum ar fi cele de la Osram LEDriving Xenarc pentru Golf 6 sau Audi A4 B7.

5 Defecte Care Pot Apărea la Volkswagen Passat B6/B7

41
Volkswagen Passat
Volkswagen Passat

Marca Volkswagen este  una dintre cele mai populare în România. Având modele pentru toate gusturile și buzunarele, cei de la Volkswagen au câte o mașină pentru fiecare. Fie că ești în căutarea unei mașini ușor de folosit în oraș, cum ar fi modelele Up! sau Polo, fie că dorești o mașină cu un raport calitate/preț excelent, cum ar fi arhicunoscutele Passat, Golf sau sora lor mai mica, Jetta.

Mașina poporului oferă și modele pentru clienții high-end, cum ar fi Passat, Phaeton sau noul Arteon. Nu in ultimul rând, pasionații de off-road sau cei în căutarea unui plus de siguranță se pot orienta și spre modelele SUV ale mărcii, cum ar fi noul T-Roc și, deja consacratele, Tiguan sau Touareg.

Deoarece știm că, dintre toate acestea, modelul Passat este printre cele mai râvnite, astăzi, ne vom concentra atenția asupra acestuia. În special asupra modelelor B6 și B7, care sunt la mare căutare.

În rândurile ce urmează vom încerca să descoperim și să abordăm principalele probleme ale acestor modele.

Passat B6/B7- Scurt Istoric

Lansat in primăvara anului 2005, la salonul auto de la Geneva, B6 a rămas în producție până în anul 2010, an în care a fost înlocuit cu modelul facelift.

Volkswagen Passat B6
Volkswagen Passat B6

Cel de-al doilea, B7, fratele mai mic, a intrat în producție în anul 2011, urmând ca patru ani mai târziu, în anul 2014, să fie înlocuit cu noul model, B8.

Volkswagen Passat B7
Volkswagen Passat B7

Ca și motorizări, putem aminti:

Benzină                  Diesel

1.4L                        1.6 TDI

1.6L                        1.9 TDI

1.8L                        2.0 TDI

2.0L

3.2L VR6

3.6L VR6

 

În România, de departe, cele mai multe modele sunt cele Diesel. Acest lucru se datorează în mare parte consumului scăzut al acestora, dar și a fiabilității și a elisticității crescute.

Posesorii acestor mașini au identificat următoarele probleme ca fiind cele mai des întâlnite:

1. Injectoare

Știm la auzul acestui cuvânt, orice posesor al unei mașini cu motorizare diesel va tresări. În același timp, suntem conștienți de faptul că cei la Volkswagen sunt recunoscuți pentru calitatea crescută a automobilelor oferite, dar să nu uităm, sunt și ei oameni.

În ceea ce privește modelul B6, cel mai problematic este motorul de 2.000 cmc, TDI. Mai exact, motoarele cu codurile BKP, BMD, și BMR. Principala cauza a acestor probleme ar fi faptul că injectoarele fac scurtcircuit.

Pentru aceste modele se oferă înlocuirea la reprezentanță a injectoarelor, în mod gratuit.

2. Filtru de Particule

Filtrul de particule dă bătăi de cap tuturor mașinilor, dar acest model de Passat este unul care dă bătăi de cap posesorilor. Ca și cauze pentru înfundarea filtrului de particule ar fi:

 

  • Calitatea scăzută a combustibilului sau a filtrului de combustibil
  • Folosirea excesiva a automobilului în mediul urbanregimuri de turații scăzute
  • Probleme cu senzorii filtruluiDacă aceștia sunt defecți, computerul central nu va începe procesul de regenerare
  • Turbosuflantă sau injectoare defecte- Motorină sau ulei ajung în filtru.
  • Utilizarea motorului la temperaturi scăzute- Regenerarea filtrului începe la temperaturi de peste 80-85 grade Celsius. Dacă motorul nu atinge această temperatură, procesul de regenerare nu se va iniția

Tip: Pentru regenerare, filtrul are nevoie de o viteza de cel puțin 64km/h și turații de peste 2500 RPM, pentru o perioadă de 10-15 minute.

Video

3. Senzor Termocuplă

Nu este o problemă general valabilă, dar circuitele electrice complexe și multitudinea tot mai mare de senzori fac să apară probleme tot mai dese la partea electrică a mașinilor.

O astfel de problemă are și Passatul, respectiv senzorul de la termocuplă se defectează destul de des. Ca și efecte vizibile ar fi faptul că temperatura motorului crește peste 90 de grade, iar termocupla nu își intră în rol.

Înainte de a trece la înlocuirea senzorului, ar fi bine să verificați siguranța acesteia, respectiv cea de 10. Dacă aceasta este arsă senzorul nu va funcționa.

4. CIP Cheie Contact

Această problemă apare la modelele cu pornire prin apăsare(nu prin răsucire, ca și la majoritatea). Cum puteți testa această defecțiune?

Când motorul este rece, încercați pornirea rapidă a motorului. Este normal ca motorul să pornească cu o mică întârziere deoarece acesta are nevoie de un pic de timp: verificare cip, încălzire bujii, etc. În cazul în care după 2-3 secunde mașina nu va porni este problemă cu cip-ul cheii.

Pentru aceasta va trebui să înlocuiți cheia și să clonați sau să programați noul cip.

Vă veți întreba ce înseamnă clonare și ce înseamnă programare.

  • Clonare– CIP-ul cel nou va fi identic cu cel vechi, astfel că mașina nu va sesiza vreo diferență între noua cheie și cea veche. Vor avea aceeași identitate.
  • Programare– CIP-ul cel nou este programat, se acceseaza ECU-ul mașinii, utilizând codul de securitate. Noua cheie va avea o identitate diferită față de cea veche(această variantă este cea mai sigură, dar și cea mai costisitoare)

5. Frână Parcare Electro-Mecanică

O altă problemă destul de des întâlnită la acest model este frâna de mână electro-mecanică. Această problemă este una, pe cât de des întâlnită, pe atât de neplăcută.

Cauzele acestei probleme pot fi, atât mecanice, cât și electrice. În ceea ce privește cauzele electrice acestea pot fi:

  • Stricarea butonului-Fiind utilizat atât de frecvent, acesta se poate defecta relativ ușor.
  • Contact prost al firelor de curent– Odată cu trecerea timpului, firele vor începe să se uzeze și să apară disfuncționalități ale acestora. Având în vedere că acest model are între 3 și 12 ani, aceste probleme electrice sunt oarecum normale.

Aceste două probleme pot fi rezolvate relativ ușor de un electrician auto. Dacă butonul este stricat, trebuie înlocuit.

Ca și problemă mecanică ar fi:

  • Blocarea etrierului

Acest lucru este se datorează și funcției Auto-Hold a automobilului. Având în vedere frecvența crescută a utilizării frânei de parcare. În cazul în care etrierul este blocat întru totul, acesta va trebui schimbat. În cazul în care acesta este doar gripat, se poate reutiliza odată ce a fost recondiționat.

  • Dumneavoastră ce probleme ati întâmpinat cu aceste modele? Cum vi se par?

În articolul următor ne vom concentra atenția asupra unui alt model foarte popular în rândul posesorilor de automobile, respectiv Opel Astra J.

Simptomele unui debitmetru defect

17
debitmetru aer senzor aer senzor masa aer schimb probleme simptome schimb pret

Pentru cei care nu știu ce este debitmetrul, lăsăm explicațiile în a doua jumătate a acestui articol și începem direct cu simptome pe care mulți dintre şoferi ajung fie să le sesizeze, fie să meargă direct la service pentru că mașina nu mai funcționează corespunzător. De ce se defectează debitmetrele? Unii experți susțin că praful este cauza principală datorită faptului că acesta se depune pe fir sau pe circuit. În timp, debitmetrul își pierde din sensibilitate(e obosit) sau circuitul electronic cedează, nu pelicula sensibilă, iar aceste două lucruri sunt greu de diferențiat . Indicat ar fi să îl schimbați odată ce observați următoarele semne:

  • Apar oscilații la relanti care afectează în mod direct funcționarea motorului;
  • Motorul întră în mod avarie și merge pe o setare automată, prestabilită de soft;
  • Atunci când accelerați puternic există o întârziere destul de pronunțată;
  • Crește consumul de combustibil și scade performanța motorului;
  • Puteți observa, mai ales la motoarele diesel, că motorul scoate fum;
  • Defectarea debitmetrului este semnalizată în general în bord cu indicatorul „Check Engine”;
  • Pe unele modele, este limitată puterea motorul până la schimbarea piesei

debitmetru senzor aer senzor masa aer schimb probleme simptome schimb pretÎn mod normal, o parte din simptomele de mai sus pot apărea și în cazul în care filtrul este înfundat, un injector dă rateuri sau poate sonda lambda nu mai funcționează. Înainte să ieșiți pe autostradă să mergeți 100 km cu motorul turat că „poate își revine” mergeți la o diagnoză, astfel aflați exact ce trebuie schimbat.

ATENȚIE! Este posibil ca diagnoza să nu identifice niciun defect, dar aici ar putea fi vorba de o fisură pe galeria de admisie. În acest caz motorul trage aer fals și de aici apar simptomele de mai sus.

Diferența între debitmetru și senzorul presiune aer admisie

Să lămurim situația din start pentru a nu crea confuzie în rândul șoferilor. Discutăm despre doi senzori diferiți, debitmetru și senzor pentru masa de aer. Acești senzori fac aproximativ același lucru, respectiv măsoară cantitatea de aer care intră în cilindrii. Pe mașină aveți un singur model de senzor, fiind usor de identificat, în funcție de poziționarea lui.

În funcție de vârsta mașinii, puteți avea un senzor de masă de aer/debitmetru (MAF) poziționat pe galiria de admisie, între filtru de aer și clapeta obturatoare, sau ,pentru mașinile mai vechi, un senzor de presiune aer admisie (MAP) poziționat după clapeta de acelerație.

Atenția noastă este îndreptată către debitmetru (MAF-Mass Air Flow) care uneori cedează iar câteodată se înfundă din cauză că drumurile din țară sunt pline de praf, dar și pentru că filtrul nu a fost schimbat la timp sau filtrul este de proastă calitate. Dar, mai întâi, să vedem rolul debitmetrului și cum arată.debitmetru aer senzor aer senzor masa aer schimb probleme simptome schimb pret

Debitmetru-Funcție

Funcția lui este să ofere informații despre debitul de aer calculatorului central al mașinii și de acolo, în funcție de motor, datele sunt utilizate astfel:

  1. Pentru motoarele pe benzină informațiile transmise ajută la optimizarea cantității de combustibil ce trebuie injectată pentru un raport aer-benzina ideal.
  2. Pentru motoarele pe motorină informațiile transmise ajută la determinarea debitului de gaze arse care se intoarce in motor prin intermediul clapetei EGR.

Tipuri și Moduri de Funcționare

Sunt două tipuri de tehnologii la acești sensori, unul cu fir cald și celălalt cu peliculă caldă. Chiar dacă, constructiv, senzorii arată diferit principiul de funcționare e identic. Firul/pelicula se încălzește, iar aerul care intră în admisie îl racește generând o rezistența electrică care pleacă ca valoare la ECU.
debitmetru ear senzor aer senzor masa aer schimb probleme simptome schimb pret

Prețul pentru un debitmetru pleacă de la 400 de sute de lei și ajunge și până la 2000 de lei. Din această cauză, pe piață au apărut diverse produse care promit curățarea debitmetrului. Acestea sunt sub forma de soluție sau spray. Unii susțin că ajută, alții sunt de părere că, în timp, fac mai mult rău. Cel mai bine, dacă funcționează, nu încercați să îl curațați. Mai bine schimbați filtrul pentru a preveni depunerile de praf.

În service, schimbarea debitmetrului nu costă foarte mult, fiind vorba despre o piesă ușor de schimbat, uneori nici nu aveți nevoie de programare. În general, service-urile nu au pe stoc piesa, deci trebuie comandată de pe o zi pe alta. Cei mai cunoscuți producători aftermarket sunt: Denso, Hitachi, Herth Buss, Pierburg, Febi, Vemo sau Delphi.

  • Ați întâmpinat probleme cu această componentă?
  • Care au fost cauzele principale ale problemei?