Informații utile

Acasă Informații utile Pagina 17
In sectiunea informatii utile discutam despre toate lucruri utile si informatii interesante din piata automotive aftermarket - informatii care va vor ajuta la următoarea vizită la un service auto să luati cea mai bună decizie.

Evită surprizele neplăcute! Vezi ce semne dă o baterie care e „pe moarte”

1
bateria pe moarte

Când știm că urmează să „ne lase” bateria?

Deși de multe ori uităm de ea ani la rând și ne amintim doar în momentul în care cedează, bateria este practic „inima” mașinii. Pe lângă pornirea motorului, bateria furnizează energie pentru toate sistemele mașinii: de iluminat, de sonorizare, de sigurață, de securitate, de ventilație, încălzire și altele. De multe ori, bateria „ne lasă” pe neașteptate, însă nu fără a da anumite semne înainte:

  1. Motorul pornește greu – pornirea motorului necesită multă energie electrică, acest lucru căzând în totalitate în sarcina bateriei. În special la rece, sau după ce mașina a stat în parcare peste noapte, la acționarea demarorului, simțim cum acesta „se chinuie” să se învârtă. Acest lucru se traduce automat în pornirea greoaie a motorului (eventual din mai multe încercări). Acesta poate fi deja un semn că bateria se pregătește „de pensionare”.
  2. Probleme cu dispozitivele electrice – în afară de pornirea motorului, bateria are și rolul de a asigura suficientă energie pentru toate componentele electrice și electronice ale mașinii. Dacă, de exemplu, cu motorul oprit, intensitatea luminilor scade atunci când pornim ventilația sau radioul, e posibil ca bateria să fie „pe ducă”. Există însă cazuri în care sistemele mașinii încep să se comporte haotic din cauza unei baterii slabe. De exemplu, dacă închiderea centralizată, geamurile electrice, martorii din bord sau ștergătoarele încep să se comporte ciudat, primul lucru pe care trebuie să-l verificăm este bateria.gif-3
  3. Martor de baterie aprins – dacă martorul de baterie rămâne aprins și după pornirea motorului, acesta indică în principiu o problemă de încărcare a bateriei sau o problemă internă a acesteia; șansele în această situație sunt 50%-50% șanse ca problema să fie de la baterie sau de la sistemul electric al mașinii, și se recomandă apelarea la un specialist în cel mai scurt timp.gif-1
  4. Motorul nu mai pornește deloc – după învârtirea cheii în contact, demarorul nu reușește să producă decât un clichet – sunet pe care niciunul dintre noi, șoferii, nu vrem să-l auzim vreodată – și apoi liniște. Dacă, însă, ajungeți în această situație, ați ghicit: bateria e de vină 🙂 În această situație bateria trebuie cel mai probabil înlocuită, însă ca soluție temporară putem apela la un prieten care să ne „dea curent” folosind cabluri cu clești speciali, sau putem demonta bateria urmând s-o încărcăm la priză folosind un redresor.
  5. Mașina nu mai răspunde la nicio comandă – se poate întâmpla mai ales după ce mașina n-a fost folosită deloc o perioadă îndelungată: am pus cheia in contact, am rotit-o și… nimic. Fără lumini în bord, fără niciun sunet, nicio mișcare, liniște totală. În acest moment știm clar că bateria mașinii a plecat deja „pe lumea cealaltă” și necesită înlocuire imediată.

Cum facem să evităm situațiile de mai sus?

  1. Verificarea sistemului electric al mașinii și cel de încărcare a bateriei – multe din problemele enumerate mai sus se pot datora și unei probleme la sistemul electric al mașinii, care descarcă excesiv sau nu reușește să încarce corespunzător bateria. De aceea, se recomandă și verificarea sistemului de încărcare atunci când se verifică bateria.gif-2
  2. Verificarea periodică a bateriei – verificarea bateriei ar trebui introdusă în rutina de servisare și să se efectueze măcar odata pe an sau la fiecare revizie.
  3. Verificarea și/sau înlocuirea bateriei dacă a depășit deja 4 ani – aproximativ toate bateriile de pe piață încep să își piardă din proprietăți după 4 ani de folosință, indiferent cât garantează producătorul. Acest lucru depinde totodată și de modul și condițiile de utilizare și tipul bateriei folosite. De aceea, se recomandă o verificare a bateriei dacă vârsta acesteia depășește acest prag.
  4. Evitarea pornirilor/opririlor dese și a drumurilor scurte, mai ales în sezonul rece – bateria trebuie lăsată să se reîncarce suficient timp înainte de a opri motorul (cel puțin 15-20 min de funcționare a motorului la fiecare pornire).

Sfaturile de mai sus reprezintă niște pași simpli care pot fi făcuți fără prea mult efort și ne scutesc de riscul de a rămâne „în drum” cu mașina exact atunci când avem cea mai mare nevoie de ea. Totul ține doar de puțin mai multă atenție la comportamentul mașinii și o verificare periodică care în cele mai multe cazuri nu durează mai mult de 10 minute.

Motor diesel sau benzină? Probleme des întâlnite la fiecare în parte

0
diesel sau benzina

Un subiect intens dezbătut în rândul șoferilor, mai ales atunci când vine vorba de achiziționarea unui autoturism: „Ce să aleg? Benzină sau Diesel?” „Care e mai fiabil? La ce probleme mă pot aștepta?”. Părerile sunt împărțite, avantaje și dezavantaje de fiecare parte, deci nu vom putea spune că una din alegeri este cea mai bună. Putem, însă, să punem cap la cap o listă scurtă cu principalele probleme la care te poți aștepta atât ca proprietar de motor Diesel, cât și ca unul de motor pe benzină.

Începem cu motoarele diesel:

  • costul de achiziție mai ridicat
  • costul cu reparațiile și întreținerea unui motor diesel este mai scumpă: kitul de distribuție, filtrele și celelalte consumabile sunt simțitor mai costisitoare la motoarele diesel
  • în general, pot apărea probleme la turbină după un anumit număr de kilometri, mai ales dacă motorul nu este exploatat corespunzător (vezi aici cum poți prelungi durata de viață a turbinei)
  • filtrul de particule – filtrele de particule pentru motoarele diesel au o durată de viață limitată, după care încep să genereze probleme; curățarea, recondiționarea sau înlocuirea lor este foarte costisitoare
  • injectoare – motoarele diesel moderne sunt extrem de sensibile la combustibilul folosit; dacă motorina folosită nu este de cea mai bună calitate, primele care vor cădea „la datorie” sunt injectoarele – care, din nou, sunt destul de scump de înlocuit/reparat
  • motorul diesel are și dezavantaje din punct de vedere al confortului: se știe că motoarele diesel sunt mai gălăgioase și produc mai multe vibrații; deși tehnologia a evoluat foarte mult în ultimul timp, diferența încă se resimte. Mai mult, iarna motorul diesel se încălzește extrem de greu, ceea ce înseamnă că drumurile scurte prin oraș se vor face aproape fără încălzire în mașină;

Motoarele pe benzină

  • consum ulei – deși nu apare în toate cazurile, este o problemă des întâlnită la motoarele pe benzină; acestea tind să înceapă să consume ulei în exces după un anumit număr de kilometri.
  • probleme cu sonda lambda – sonda lambda este un senzor ce ajută la reglarea amestecului de combustibil din cilindri pentru a reduce emisiile de  noxe; sonda lambda se uzează în aproximativ 30-40.000 km și poate cauza un consum crescut de benzină, emisii de noxe crescute şi scăderea puterii motorului.
  • cuplu mai mic la turații scăzute, în special la motoarele fără turbo; motoarele pe benzină ating cuplul maxim la turații mai crescute;
  • consum mai mare – motoarele pe benzină au prin definiție un consum mai mare decât cele pe motorină, din cauza randamentului mai scăzut pe care îl oferă.
  • durată de viață redusă – motoarele pe benzină au, în medie, o durată de viață mai scăzută decât cele diesel; de aceea, sunt destul de rare exemplele de motoare pe benzină care trec de 250.000 – 300.000 km fără să necesite intervenții în service.

În concluzie, alegerea ține, mai degrabă, de preferințe și gusturi, de necesități și nu în ultimul rând de buget. Ținând cont că alegerea poate fi de multe ori subiectivă, vă invităm să contribuiți la acest articol, lăsându-ne comentarii cu experiențele voastre, problemele, părerile și impresiile voastre despre fiecare motor în parte (aici sau pe pagina de Facebook)

În altă ordine de idei, ce ați alege? Diesel sau benzină?

Tu ce tip de mașină ți-ai lua?

Benzină
Diesel

Caseta de direcție: tipuri, posibile defecțiuni și cauze ale acestora

0
intretinere caseta de direcție

Sistemul de direcție este format dintr-un set de componente și subansamble care transmit mișcarea volanului la cele două roți directoare. Componenta principală care face posibilă transmiterea și amplificarea forței de la volan la roți este caseta de direcție. Tehnologia folosită de casetele de direcție a evoluat mult în timp. Astfel, avem:

  • sisteme de direcție mecanice – caseta de direcție folosește strict componente mecanice pentru a transmite mișcarea volanului la roți
  • sisteme de direcție hidraulice – caseta de direcție este „ajutată” de o pompă hidraulică ce ușurează manevrarea volanului
  • sisteme de direcție electro-hidraulice – caseta de direcție reglează automat presiunea hidraulică în funcție de viteza de deplasare, maximizând astfel manevrabilitatea în orice condiții
  • sisteme de direcție asistate electronic – caseta de direcție este asistată de un motor electric în loc de un sistem hidraulic. Acest tip de asistare poate funcționa și cu motorul oprit și este controlată electronic, de către un computer.

Cele mai populare tipuri de casete de direcție sunt cele hidraulice și electro-hidraulice, fiind considerate de unii ca fiind și cele mai fiabile.

În condiții de folosire normală, sistemul de direcție și, în special, caseta de direcție nu ar trebui să necesite reparații sau înlocuire pe toata durata de viață a autoturismului. Există însă, pe lângă erori de fabricație, diverse utilizări ale mașinilor care duc la o uzură prematură:

Ce comportamente duc la deteriorarea prematură a casetei de direcție:

  • circulația excesivă pe drumuri accidentate sau denivelate
  • șocuri puternice: borduri, canale, gropi, etc.
  • manevrarea excesivă a volanului stând pe loc
  • deplasarea fără lichid hidraulic în sistem (acesta se verifică periodic)
  • neverificarea furtunelor, burdufelor și colierelor de etanșare

Lipsa întreținerii și utilizarea necorespunzătoare duce în timp la apariția unor simptome care pot duce chiar la defectarea totală a casetei de direcție dacă sunt ignorate și nu sunt reparate la timp.

Simptome care pot prevesti probleme la caseta de direcție:

  • Pocnituri sau bătăi la efectuarea de viraje
  • Volanul „agață” sau se rotește în trepte
  • Există scurgeri de ulei sau lichid hidraulic
  • Volanul se rotește greu
  • Vibrații sau șocuri în volan la deplasarea pe teren accidentat
  • Direcția oscilează sau trage într-o parte (stânga sau dreapta)

Dacă sunt efectuate la timp, verificările și eventualele mici reparații ale casetei de direcție nu sunt, în general, costisitoare. Dacă problemele încep să se agraveze, înlocuirea sau recondiționarea casetei de direcție poate fi chiar mai scumpă decât valoarea autoturismului în sine (în cazul mașinilor second-hand), așa că nu stică o verificare din când în când 🙂

 

Geometria direcției – când și de ce trebuie efectuată

0
geometria direcției

Geometria direcției vs. echilibrarea roților

Geometria direcției și echilibrarea roților sunt două concepte total diferite care creează totuși confuzie în cazul multor șoferi. „Efectuarea geometriei” presupune reglarea unghiurilor de poziționare ale roților astfel încât acestea să păstreze paralelismul și să maximizeze contactul cu carosabilul (evident, cu limite de toleranță specificate de producător). În schimb, echilibrarea unei anvelope presupune montarea unor mici contragreutăți metalice pe jantă („plumbi”) pentru a elimina vibrațiile roții la viteze mari. Ambele operațiuni se pot efectua doar cu aparatură dedicată în centre și service-uri specializate.

În general, geometria direcției poate fi împărțită în 3 componente: unghiul de fugă, unghiul de cădere și unghiul de convergență.

Unghiul de fugă

Unghiul de fugă este unghiul format între axa pivotului şi axa perpendiculară pe sol, privind vehiculul din lateral. Unghiul de fugă pozitiv asigură atât stabilitatea vehiculului, menținând rularea în linie dreaptă, cât și înclinarea ușoară a roților în viraje.

unghiul de fuga al rotii
Sursa imaginii: apexautomotive.com

Unghiul de convergență

Unghiul de convergență se determină prin măsurarea distanței dintre partea anterioară și cea posterioară a roților de pe aceeași punte, atunci când privim autoturismul de sus. Unghiul de convergență influențează puternic uzura anvelopelor și comportamentul vehiculului în viraje.

unghiul de convergenta
Sursa imaginii: michelin.ro

Unghiul de cădere

Unghiul de cădere este unghiul format de roată cu axa perpendiculară pe sol atunci cand privim vehiculul din față. În imagine este exemplificat unghiul de fugă negativ (stânga) și cel pozitiv (dreapta). Unghiul de cadere se reglează în funcție de nivelul de încărcare la care va fi supusă puntea respectivă și asigură stabilitatea în viraje și o uzură uniformă a anvelopelor.

unghiul de cadere al rotilor
Sursa imaginii: michelin.ro

E important de reținut că unele modele de autoturisme nu permit decât efectuarea unui singur tip de reglaj (de exemplu, adjustarea unghiului de convergență), celelalte fiind presetate din fabrică.

Când trebuie efectuat reglajul geometriei direcției?

În principiu, specialiștii recomandă verificarea geometriei direcției la orice înlocuire de element de direcție sau suspensie, în cazul șocurilor puternice (lovirea gropilor, bordurilor sau mici accidente) sau cel puțin odată pe an sau la 20.000 km parcurși. De asemenea, verificarea trebuie neapărat făcută dacă:

  • e nevoie de eforturi suplimentare ale conducătorului auto în a menține traiectoria autovehiculului
  • mașina se deplasează în lateral („trage”) dacă volanul este lăsat liber la deplasare în linie dreaptă
  • volanul nu revine ușor în poziția neutră după efectuarea unui viraj sau rămâne întors la deplasare în linie dreaptă
  • mașina virează mai greu (cu mai mult efort) pe una din direcții (stânga sau dreapta)
  • anvelopele se uzează neuniform
  • componentele sistemului de direcție și suspensie se uzează rapid

O verificare a geometriei și eventuale adjustări nu pot dura, în general, mai mult de 30 minute, iar costul acestei operațiuni nu este unul ridicat. Așadar, recomandăm efectuarea acestor reglaje ori de câte ori este cazul, pentru a evita costuri suplimentare și a ne putea bucura de un condus plăcut și relaxat.

Surse:
INTRODUCTION TO PROFESSIONAL WHEEL ALIGNMENT © FASEP SRL ITALY
yospeed.com
michelin.ro

Copiii noștri vor mai fi șoferi? Viitorul mașinilor, pe scurt

0
viitorul mașinilor

Unul din lucrurile care ni s-au clarificat suficient de bine la WebSummit 2016 este că, în viitorul apropiat, mașinile pe care le conducem azi se vor transforma doar în device-uri ce oferă soluții de mobilitate. Producătorii de mașini vor introduce soluții de mobilitate în mod agresiv în următoarea perioadă pentru a ajunge la mașini autonome cât mai performante. Nu ne va mai interesa nici să deținem mașini în proprietate sau chirie, iar cel mai greu de acceptat este faptul că în 20 ani este posibil ca nici să nu le mai putem conduce.

Toți, dar absolut toți speakerii de la Websummit 2016 care au vorbit de viitorul mașinilor, și aici ne referim la producătorii de mașini, își fac planurile pentru ca mașinile lor viitoare să dețină noile facilități. În această etapă a industriei auto fie te adaptezi fie… ai șanse mari să dispari.

Viitorul mașinilor și evoluția acestora sunt văzute la fel ca și evoluția telefoanelor mobile. De la telefonul mobil la smartphone e o mare diferență. Vor arăta diferit, se vor utiliza diferit, iar cei care nu se adaptează vor dispărea. Mașinile vor evolua la fel cum au evoluat telefoanele mobile sau piața audio-video, de la vanzarea de casete și CD-uri la streaming online. Este viziunea producatorilor, și aceștia o pun în practică.

Vezi aici un proiect ce se construiește în acest moment în Abu Dhabi:

Simon Sproule, CMO la Aston Martin, a pus punctul pe „i”: „Pe mulți dintre clienții noștri îi oripilează ideea că Aston Martin va începe să facă mașini electrice. Dar o vom face!”. Producătorii de camioane s-au conformat și au dezvoltat sisteme și senzori pentru ca acestea să devină autonome, inclusiv în locații fără acoperire GPS. Pentru toți, ținta este ca șoferul să nu mai conteze, iar acest lucru nu este neaparat rău. Beneficiile anunțate sunt multiple:

  • mașinile vor putea fi „învatate”, vor veni singure la tine când ai nevoie de ele
  • mașinile se vor parca singure
  • mașinile vor fi mai puține, pentru că nu este doar a ta, ci o închiriezi pentru cât timp ai nevoie de ea (mașina actuală care stă 90% din timp în parcare este vazută ca o risipă)
  • mașinile vor comunica și negocia între ele
  • vor fi mult mai puține accidente
  • în orașe, traficul va fi mai puțin aglomerat, poluarea mai mică
  • se vor elibera suprafețe mari în orașe, ce pot primi alte destinații

Desigur, viitorul mașinilor nu este clar.  Legislația pentru mașinile autonome abia începe să fie definită pentru marile metropole. Responsabilitatea între șofer și mașină va trece printr-o perioadă de tranziție. Nivelul de securitate va fi intens testat și dezvoltat înainte să fie pus în practică. Nu se știe cum se va alimenta mașina autonomă. Nu se știe cum se va curăta de zăpadă. Poate va dispărea meseria de șofer. Dar toate astea sunt detalii ce urmează să se clarifice, iar planul acesta se va concretiza.

Și aici intervine întrebarea: Copii noștri vor mai conduce mașini?
Probabil. Dar vor mai dori? Sau le va permite legislația?
Nimeni nu ne oprește să folosim un telefon Nokia 5301 acum, dar nu o mai facem.

Viitorul se întâmplă, odată cu el vin și beneficiile dar și dezavantajele.

Per total, ar trebui să fie totul mai bine. Bucurați-vă de volan, accelerație, frână și conduceți cu plăcere, în siguranță! Cât timp încă se mai poate 🙂

Mașinile autonome BMW: viziunea pentru 2021

0
vehicule autonome bmw

BMW merită să vă rețină puțin atenția cu viziunea lor privind mașinile autonome, pentru că planul lor este mult mai clar. Avem 2 grafice mai jos de la conferința „O nouă eră a mobilității – șofatul autonom în 2021” ținută de Elmar Frickenstein – Senior Vice President for Fully Automated Drivind and Driver Assistance în BMW Group.

Stagiile de parcurs sunt foarte bine evidențiate în graficul de mai jos. Deja nivelele 1 și 2 sunt experimentate și dezvoltate (L1 si L2) deja este abordat de apropape toți producătorii auto. De la nivelul 3 responsabilitatea va trece de la om la mașină și va permite șofatul fără mâini și fără atenția ochilor la drum. Comunicarea între mașini și un nou boom tehnologic va permite excluderea oamenilor în conducerea mașinii (nivelul 5) în care tot designul, structura și funcțiile mașinilor vor transforma total experiența călătoriilor cu mașina.

BMW Autonomous Driving 2021Tot în conferința domnului Frickenstein, a existat o bună sinteză a mașinilor autonome pentru oameni, comunitate și tehnologie. Clienții câștigă confort, flexibilitate, siguranță și timp. Comunitatea câștigă prin faptul că mașinile autonome presupun mai puține accidente, mai puțin trafic, mai puțină căutare a unui loc de parcare și mai puține emisii de CO2. Din punct de vedere tehnologic, producția de mașini va dezvolta inteligența artificială, viziune computerizată, senzori și procesări de informații în timp real, sisteme de  siguranță și robustețe la un nivel de neimaginat încă în prezent.

dsc_0217

Cu siguranță, BMW „fură startul” și își confirmă goana după performanță și în ce privește domeniul tehnologic auto și mașinile autonome. Un aspect frumos al prezentării a fost deschiderea față de specialiști în software – de pe scenă, a rugat pe toată lumea care crede că poate lucra împreuna cu BMW pe sistemele de siguranță ale mașinilor autonome să îl contacteze. Bine de știut! Pentru cei care lucrați în IT și credeți că vă puteți lucra cu ei – ne puteți lăsa un mesaj și vă putem pune în legatura direct cu ei.

Vă lăsăm aici o galerie foto cu I8-uri, I3-uri ce puteau fi testate gratuit la Web Summit Lisabona 2016. Până în 2021, când mașinile autonome vor fi disponibile: puneți-vă anvelopele de iarnă acum, schimbați becurile arse și ștergătoarele uzate, curățați mașinile de zăpadă, ochii la drum, la gropi și la… cei care n-au răbdare să vină 2021 și deja își butonează telefoanele în timp ce conduc .

Întreținerea corectă a anvelopelor

0
intretinerea anvelopelor

Mulți dintre noi, șoferii, acordăm prea puțină importanță anvelopelor, uitând de fapt că acestea sunt singurele puncte de contact cu șoseaua pe care îl avem atunci când suntem la volan.

De anvelope depinde siguranța noastră și confortul călătoriei. Mai mult, anvelopele de calitate nu sunt chiar ieftine. De aceea, e important să știm cum trebuie să le întreținem corect, astfel încât să conducem în siguranță cât mai mulți kilometri, reducând costurile cu anvelope noi sau riscurile inutile.

Verificarea regulată a uzurii

Verificând periodic adâncimea benzii de rulare, ne asigurăm că anvelopa este capabilă să îndeplinească funcțiile pentru care este destinată. Se recomandă ca anvelopa să fie schimbată dacă adâncimea benzii de rulare ajunge la 1.6 mm, care este și limita legală, de altfel. Majoritatea anvelopelor au și un „martor” de uzură situat între canelurile benzii de rulare care indică momentul în care anvelopa trebuie înlocuită. Se recomandă interschimbarea anvelopelor (față-spate) după fiecare sezon, pentru a uniformiza uzura. Atenție! NU montați anvelope uzate aproape de limită pe puntea spate!

Avantaje:

  • benzile de rulare în stare bună asigură aderența maximă
  • evităm riscul unei explozii a anvelopei la viteze mari
  • canelurile de pe banda de rulare „aruncă” apa de sub anvelopă, prin urmare reducem riscul de acvaplanare pe carosabil ud.

Verificarea presiunii anvelopelor

Se recomandă verificarea presiunii în anvelope lunar și, obligatoriu, înainte de drum lung. Presiunea recomandată nu este inscripționată pe anvelope, ci pe etichetele de pe ușa șoferului, pe capacul bușonului de carburant sau în manualul de utilizare al mașinii. Atenție! Presiunea în anvelope poate scădea odată cu scăderea temperaturii ambientale, mici pori în straturile anvelopei sau chiar în mod normal după perioade îndelungate de timp. Unii șoferi folosesc azot în loc de aer comprimat pentru a umfla anvelopele. Acest lucru, cel puțin teoretic :), menține o presiune constantă în anvelope și asigură un consum mai bun. În cazul în care presiunea scade rapid, este importantă și verificarea supapelor de umflare.

Avantajele unei presiuni corecte în anvelope:

  • uzura redusă: presiunea prea mare sau prea mică reduce durata de viață a anvelopei cu până la 10000 km
  • economie la carburant: presiunea prea scăzută în anvelope crește simțitor consumul de carburant.

Echilibrarea și alinierea roților

Un aspect foarte important pentru prelungirea duratei de viață a anvelopelor este echilibrarea și verificarea geometriei roților după fiecare înlocuire de anvelopă, element de direcție sau în urma unor șocuri puternice (gropi, borduri sau accidente ușoare). Acest lucru asigură și manevrabilitatea și stabilitatea pe șosea a mașinii și elimină vibrațiile. Recomandăm ca aceste operațiuni să se facă doar în service-uri specializate și dotate cu aparatură modernă.

Avantaje:

  • evităm uzura inegală sau accelerată a anvelopelor
  • eliminăm vibrațiile
  • obținem cea mai bună ținută de drum
  • economie la carburant
  • protejăm și componentele suspensiei și a direcției

Depozitarea

Mulți dintre noi, șoferii, deținem câte două seturi de anvelope (de vară și de iarnă), pe care le „alternăm” în funcție de anotimp. Poate cel mai important aspect legat de durata de viață a anvelopelor este modul de depozitare a anvelopelor nefolosite.

Anvelopele trebuie păstrate în spații răcoroase, ventilate, uscate, pa cât posibil departe de lumina soarelui și de substanțe chimice. La depozitarea pe termen lung, este recomandat ca anvelopele montate pe jantă și umflate să fie stivuite sau suspendate de jantă (în cazul stivuirii, se recomandă rearanjarea la cel mult 4 săptămâni). Anvelopele demontate de pe jantă trebuie păstrate doar în poziție verticală și rotite la cel puțin 4 săptămâni, pentru a evita deformarea.

depozitarea anvelopelor
Sursa: clickanvelope.ro

Avantajele depozitării corecte:

  • anvelopele se păstrează în stare bună mai mult timp
  • evităm riscul ca anvelopa să vibreze sau să tragă după repunerea în uz, datorită deformărilor suferite în timpul depozitării

Sursă informații: michelin.ro

 

 

ClubFord – comunitatea Ford din România

0
comunitatea clubford

Cei dintre voi care sunteți posesori de autoturisme marca Ford probabil știți deja despre ce vorbim. Asociația ClubFord România a plecat de la o idee a unor entuziaști, în toamna anului 2006. Nucleul care a stat la baza formării acestei asociații o reprezintă forumul clubford.ro. Plecată inițial de la dragostea și pasiunea pentru mașinile Ford și de dezamăgirea provocată de serviciile post-vânzare ale reprezentanților mărcii din acea perioadă, ideea s-a transformat în dorința de formare a unei comunități de proprietari și utilizatori de mașini Ford. Asociația încearcă totodată să ofere membrilor beneficii suplimentare din partea diverșilor prestatori de servicii legate direct sau indirect de automobilele Ford din toată țara – de exemplu, servicii de tuning, achiziția de piese originale, detailing, reparații, asigurări, în condiții preferențiale față de alți clienți ai acestor furnizori.

Evenimente organizate

Pentru a „coagula” comunitatea posesorilor de Ford din România, Asociaţia organizează, încă din 2009, întâlniri naţionale a posesorilor de Ford din România. La prima întâlnire, organizată la Târgu Mureș, au participat aproximativ 130 autovehicule Ford. Succesul întâlnirii din 2009 a determinat ClubFord să se implice şi în organizarea întâlnirilor naţionale din anii următori, ajungând, în 2016, la ediția a 8-a (Târgu Mureş, Braşov, Vâlcea, Braşov, Constanţa, Constanţa, Geoagiu Băi, Constanţa). Prezenţa la aceste evenimente s-a dovedit a fi relativ constantă, avand în permanenţă peste 100 de participanți, posesori de autoturisme Ford.

intalnirea clubford

Comunitate și membri

De la înfiinţare, ClubFord a acumulat un număr de peste 156000 de utilizatori înscrişi, din care aproximativ 35000 sunt activi, ce contribuie constant cu informaţii şi cu iniţiative legate de funcţionalitatea site-ului şi de activităţile Asociaţiei ClubFord România. Având în vedere datele DRPCIV, conform cărora la finalul anului 2015, în România se aflau înmatriculate 356595 de autovehicule Ford, cei 156000 reprezintă 43% din posesorii de Ford din România. O cifră considerabilă, am putea spune.

Workshop-urile ClubFord

Unul din scopurile declarate ale asociaţiei ClubFord este acela de a educa și informa membrii comunității posesorilor de Ford. Workshop-urile au fost începute în urmă cu 3 ani, fiind ținute cu ocazia întâlnirilor naționale, cu diverse tematici: conducere defensivă, acordare de prim ajutor în cazul unui accident auto, descarcerare și tuning electronic.

Începând in 2016, asociația a demarat organizarea unor workshop-uri independete. Primul workshop a fost organizat în martie în colaborare cu Crucea Roșie, având ca tematică măsuri de prim ajutor care pot fi acordate victimelor unui accident. Al doilea workshop a avut loc în noiembrie, organizat in colaborare cu Motul, ce a avut ca subiect alegerea uleiului pentru motor și confirmarea/infirmarea multiplelor mituri privind lubrifianții auto.

workshop clubford

Alte proiecte

Anul 2016 a insemnat si demararea proiectelor umanitare ClubFord. În cadrul primului proiect, numit „Ajută-i să meargă mai departe”, asociația ClubFord demarat o acțiune caritabilă prin care au achiziționat încălţăminte pentru cei 93 de copii ai Şcoliii Speciale Gimnaziale pentru Surzi Numărul 1 din Bucureşti.  Al doilea proiect, „1 IUNIE – Dulce la fel ca și zâmbetul unui copil”, a avut ca scop strângerea de dulciuri pentru copiii aceleiași scoli.

Pagina de Facebook ClubFord
Forumul ClubFord România

 

Cum identificăm singuri defecțiunile ambreiajului

4
banner articol ambreiaj

Ambreiajul îndeplinește o serie de funcții vitale pentru un autoturism. Are rolul de a transmite mișcarea de rotație a motorului cât mai lin către transmisie și de a întrerupe transmiterea puterii de la motor la transmisie atunci când vehiculul este oprit sau se schimbă treptele de viteză. Mai mult, ambreiajul elimină o mare parte din vibrații și protejează transmisia de șocuri. Mai jos, componentele ambreiajului:

componentele ambreiajului
Sursa imaginii: www.ic-echipamente.ro

Fiind, deci, o componentă intens solicitată, ambreiajul este predispus la uzură și defecțiuni în timp. În continuare vom enumera posibile defecțiuni și cauze ale acestora.

Ambreiajul alunecă („scapă”)

Atunci când ambreiajul cuplează foarte sus sau simțim că turația motorului crește la urcarea unui deal, însă viteza scade, sau simțim o lipsă de putere, ca și cum motorul nu poate transmite tot cuplul către roți, trebuie să ne îndreptăm atenția către ambreiaj. Cauzele acestor simptome pot fi variate. Pe lângă disc și placa de presiune, problema este de multe ori întâlnită și la mecanismul de acționare sau la plăcile de presiune recondiționate.

În consecință, enumerăm posibile defecțiuni:

  • Suprafețe de contact uzate
  • Suprafețe de contact contaminate cu ulei sau alți lubrifianți
  • Discul de ambreiaj este ars sau dezintegrat
  • Discul nu face contact pe toată suprafața
  • Placa de presiune este supraîncălzită
  • Capetele arcului-diafragmă uzate sau rupte

Ce poate cauza aceste defecțiuni: uzura normală a componentelor, stil de condus incorect, scurgeri de ulei sau lichid hidraulic, defecțiuni la mecanismul de acționare, componentele nu au fost schimbate în set (se montează disc nou cu placă de presiune uzată sau invers)

Ambreiajul nu poate fi decuplat complet

Dacă ambreiajul nu debreiază complet în clipa în care pedala este apăsată, discul va continua să învârtă axul de intrare. Acest lucru va face grea sau imposibilă schimbarea treptelor de viteză sau va face ca motorul să „moară” atunci când vehiculul este oprit. Dacă există aceste simptome, e important să știm că de multe ori mecanismele sau componentele auxiliare pot fi cauza problemei. De exemplu, mecanismul de acționare a ambreiajului, rulmentul de presiune sau chiar și erori de montaj pot produce acest simptom.

Alte cauze pot fi:

  • deviație laterală a discului („joc”) de peste 0.5 mm
  • coroziune sau uzură excesivă a canelurilor de pe butucul axului de intrare
  • discul deformat mecanic sau în urma supraîncălzirii
  • arcurile sau suporții discului rupți
  • discul crăpat din cauza vitezei prea mari de rotație
  • arcurile antișoc distruse în urma suprasolicitării
  • placa de presiune crăpată în urma supraîncălzirii

Ce poate cauza aceste defecțiuni: erori de montaj sau lubrifiere, trecerea în trepte inferioare de viteză la viteze mari, pornirea/oprirea accidentală a motorului fără apăsarea pedalei de ambreiaj, stil de condus „subturat”.

Ambreiajul „agață”

Se poate întâmpla ca uneori ambreiajul să nu cupleze/decupleze lin, progresiv, ci să producă „smuncituri” sau zgomote neobișnuite. În cazul în care este întâlnit acest simptom, este necesar să se verifice mai întâi și suporții motorului, care pot fi uzați, sau mecanismul de acționare al ambreiajului. Dacă nu sunt confirmate problemele enumerate mai sus, cauzele acestor simptome pot fi:

  • Fețele discului contaminate cu ulei sau lubrifianți
  • Butucul axului de intrare este uzat
  • Carcasa ambreiajului este deformată
  • Suporții transmisiei sunt uzați

Ce poate cauza aceste defecțiuni: uzura normală a bucșelor suporților de motor sau transmisie, erori de montaj (aliniere, lubrifiere, strângerea șuruburilor „după ureche”, etc.),

Ambreiajul produce zgomote neobișnuite

Zgomotele neobișnuite ale ambreiajului pot fi simptome cu cauze greu de identificat. Câteva din tipurile de zgomote și cauze ale acestora ar putea fi:

Scârțâit:

  • rulmentul de presiune defect
  • un defect al bucșelor de centrare
  • uzura furcii de acționare a ambreiajului
  • instalare incorectă a discului
  • rulmenți uzați
  • șuruburi de prindere a volantei slăbite sau rupte

Zgomote de frecare („de râșniță”):

  • dacă acest zgomot apare când ambreiajul este cuplat complet, poate indica uzura excesivă a unui rulment al axului de intrare

Pocnituri sau clichete:

  • dacă zgomotele apar atunci când pedala este apăsată, problema ar putea fi rulmentul de presiune
  • dacă zgomotele apar când piciorul este luat de pe pedală și motorul este la relanti, problema poate fi furca de debraiere.
rulment ambreiaj uzat
Rulment uzat datorită componentelor nealiniate

Ce poate cauza aceste defecțiuni: uzura excesivă datorată jocurilor, componentelor descentrate, rulmenților uzați sau erorilor de montaj.

Cunoscând cauzele anumitor simptome ne ajută să mergem direct la „țintă” și să luăm decizii corecte în service, fără a ne lăsa doar pe mâna mecanicilor, care, pot fi mai mult sau mai puțin corecți, obiectivi și pricepuți.

Surse imagini și text:
1. Secțiunea de autoevaluare a defecțiunilor ambreiajului Sachs, disponibilă aici.
2. Revista Inter Cars – echipamente service, disponibilă aici

Cum pregatim mașina de iarnă

0
pregatire de iarnă

Iarna, automobilul este supus unor grele „încercări”, pentru care trebuie să fie cât mai bine pregătit. Cel mai bun moment pentru a pregăti mașina de iarnă este înainte de a intra efectiv în sezonul rece. Lista cu ce avem de făcut este mai jos:

  • verificăm parbrizul: parbrizul este supus la șocuri termice pe vreme rece. Acest lucru poate transforma orice mică fisură într-una mult mai mare; se recomandă verificarea fisurilor și repararea sau înlocuirea parbrizului înainte de începutul sezonului rece.
  • pregătim ștergătoarele: verificarea lamelelor este importantă pentru a asigura o vizibilitate cât mai bună; în plus, nu toate tipurile de ștergătoare sunt eficiente la temperaturi scăzute (se întăresc).
  • folosim uleiul de motor corespunzător: uleiul de motor devine mai vâscos (se îngroașă) la temperaturi scăzute, deci ungerea se va face mai greu; e foarte important ca uleiul folosit să fie cel potrivit autoturismului (de exemplu, dacă în cartea mașinii se recomandă 5W-30, iar vara folosiți ulei 5W-40, iarna s-ar putea ca acesta să fie prea vâscos)
  • pregătim lichidul de parbriz corespunzător: se recomandă ca iarna lichidul de spălare folosit să aibă temperatura de îngheț marcată pe ambalaj cât mai scăzută (-20, -30 grade Celsius); acest lucru este important pentru a evita înghețarea lichidului, care apoi poate deteriora pompa sau furtunele ce duc la spălătoarele de parbriz.
  • verificăm amestecul apă/antigel: la temperaturi mult sub 0 grade Celsius, apa din sistemul de răcire al motorului poate îngheța, producând daune importante. Se recomandă verificarea amestecului și completarea cu apă sau antigel conform specificațiilor din cartea tehnică a mașinii.
  • verificăm starea bateriei: temperaturile scăzute duc la o scădere puternică a capacității bateriei, mai ales dacă aceasta este uzată; mai multe despre baterii auto aici.
  • spălăm regulat mașina pentru protecția caroseriei de sarea de pe carosabil: substanțele care se folosesc iarna pentru a preveni formarea gheții/poleiului, în combinație cu zăpada topită formează un amestec extrem de coroziv pentru caroseria și șasiul autoturismului, încât orice mică zgârietură duce la formarea ruginii.
  • avem grijă la lumini: în sezonul rece, nopțile sunt din ce în ce mai lungi; e important ca sistemul de iluminat să funcționeze perfect pentru o cât mai bună vizibilitate.
  • echipăm anvelopele de iarnă: am scris deja despre cum se aleg anvelopele de iarnă sau de ce e important să le folosim; de asemenea, presiunea din pneuri este importantă: pe vreme rece, se recomandă umflarea la o presiune mai mare cu 0.2 bar decât în mod normal
  • verificăm sistemul de încălzire / dezaburire / dezghețare: pe lângă disconfortul termic pe care îl poate crea o defecțiune la sistemul de încălzire, trebuie să ținem cont că acesta are și rolul de a dezgheța/dezaburi geamurile; este foarte important să ne asigurăm că totul funcționează corespunzător înainte ca temperaturile să scadă.
  • pregătim echipamentul „de sezon”: din mașina noastră nu trebuie să lipsească lanțuri/lopată/sac nisip, mai ales dacă plecăm la drum lung.

Dacă ați bifat toată lista, vă dorim drumuri cât mai bune și… conduceți prudent 🙂

Sursă foto: fir0002 | flagstaffotos.com.au